Editorial Urzeala tronurilor sau cine strigă hoţul în ţara asta

De vreme multă, orice acţiune a procurorilor este considerată o urzeală împotriva tronurilor.
Sau, şi mai clar, urzeala unor tronuri împotriva altor tronuri: cele în care stau procurorii împotriva celor în care stau politicienii.
Mai clar: împotriva partidului aflat la putere şi care vrea să dăinuie acolo, pe tronurile înalte situate la guvernare şi nu numai, dar şi la instituţiile locale.
 
Niciun procuror nu mai poate declanşa o acţiune, la sesizare sau la solicitare, pentru că imediat începe protestul.
Protestează toţi cei ce au legătură cu cei ce sunt cercetaţi, protestează toţi cei care, aparent, nu au legătură cu cei anchetaţi.
Toţi spun imediat un NU hotărât acţiunii procurorilor.
Şi toţi găsesc imediat similitudini cu poliţia politică, de parcă alţii ar fi la putere şi ar putea organiza o poliţie politică, nu cei ce sunt acum.
 
Personal, nu contest că sunt şi cazuri de derapaje ale procurorilor. Ca peste tot, de altfel.
Dar de aici până la a generaliza şi a induce ideea că orice acţiune a procurorilor este împotriva tuturor este greu de acceptat.
Pentru că despre asta vorbim acum: despre o tendinţă de albire a politicienilor corupţi şi de incriminare perpetuă a celor ce vor şi trebuie să aplice legea.
 
Priviţi şi vă minunaţi! Oriunde, dar oriunde, principala temă asta este: corupţia din justiţie, acţiunile ilegale ale procurorilor şi alte variaţiuni.
 

Merge un politician la deschidere de an şcolar, despre asta vorbeşte, merge la privit cum creşte floarea-soarelui, despre asta vorbeşte, merge la maşină sau pe faleza de la cazinou, despre asta vorbeşte.
De îţi vine să crezi că toţi au dosare penale şi toţi trebuie să ştie ce dezastru este în parchete sau în activitatea magistraţilor.
Dacă deschizi televizorul, vezi aceleaşi figuri care spun, continuu, acelaşi lucru: procurorii, procurorii, procurorii.
 
Şi toate astea ne fac să credem că, de fapt, este o reală urzeală împotriva celor de pe tronuri, nu este o urzeală a lor împotriva lor.