Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:57 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Vacanţă la mare. Turiştii au dezlegare la vestimentaţie sumară în Constanţa

ro

21 Jun, 2017 00:00 4395 Marime text
A venit vacanţa, iar sezonul estival este în toi. Pe plajă au fost deja amplasate şezlongurile, iar staţiunile sunt pline cu turişti. Chiar dacă vremea este capricioasă, cu treceri de la foarte cald la ploi şi furtună, turiştii nu se sperie şi profită de preţurile acceptabile din această perioadă de pe litoral.
 
Ca în fiecare an, constănţenii vor da nas în nas - pe stradă, în mijloacele de transport în comun şi în magazine - cu turişti care confundă municipiul Constanţa cu o imensă plajă şi aleg să circule nestingheriţi îmbrăcaţi sumar, cu prosoape şi colace ţinute neglijent la subraţ.
 
De departe, cartierul Tomis Nord este cel mai oropsit la acest capitol, având în vedere că este punctul cel mai apropiat de staţiunea Mamaia. Aici, turiştii închiriază apartamente pentru a cheltui mai puţin ca la hotel şi nu se sinchisesc să se îmbrace corespunzător atunci când pleacă sau se întorc de la plajă. Nu le pasă de faptul că se întâlnesc pe stradă, pe scara blocului sau chiar în lift cu persoane în vârstă sau cu copii. Ei se simt în vacanţă şi consideră că totul li se cuvine.
 
Aşa că, odată cu vacanţa, străzile din Constanţa se umplu de oameni îmbrăcaţi mai mult decât lejer. Ce mai contează că doar turiştii sunt în vacanţă, iar unii dintre constănţenii care merg zi de zi la serviciu ajung să nu vadă marea tot sezonul estival! Măcar să „admire“ în tăcere oamenii care se relaxează şi se simt bine în pielea lor arsă de razele soarelui…
 
Cine poate să-i împiedice pe turişti să umble dezbrăcaţi pe stradă? Nu s-a găsit nimeni până acum şi e greu de crezut că se va găsi cineva să le impună acestora să se îmbrace civilizat pe stradă. Doar sunt în vacanţă şi nimic nu le poate strica distracţia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii