Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:38 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Vine Paștele, sărbătoarea bucuriei. Pe tine ce te face fericit?

ro

06 Apr, 2023 00:00 11532 Marime text

Sfintele Paşti reprezintă cea mai importantă sărbătoare din viaţa creştinilor, esenţa ei fiind Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Oamenii gătesc ceva special, cumpara cadouri copiilor, hainuțe noi, au câteva zile libere, pregătesc o masă festivă la care se întâlnesc cu rude, prieteni, colegi, nași, fini. Mulți dintre noi suntem fericiți atunci. Pe unii ne fac fericiți reuniunile de familie sau cadourile ce le primim pe Paște. Se spune că fericirea este o stare de spirit. La fel ca vârsta. Auzim adesea vorba că nu contează câţi ani ai, contează vârsta pe care simţi.

Fericirea începe în primul rând din interiorul tău şi nu are legătură cu evenimentele exterioare.

Lucrurile materiale îţi dau motive de fericire, dar emoţia pleacă din interiorul tău.

Dacă te hotărăşti să fii fericit, vei fii fericit. Totul pleacă din mintea ta. Acolo dai comanda, iar corpul tău urmează să reacţioneze în consecinţă. Fiecare om are o poveste personală. Şi fiecare om are motive pe deplin întemeiate să îşi justifice nefericirea. O regulă de aur pe care nu trebuie să o pierzi niciodată din vedere este că stresul este incompatibil cu fericirea.

Bun... deci primul pas în cultivarea stării de fericire este să decizi să fi fericit. Acesta este primul dintre sfaturile pentru a fi fericit.

Mulți dintre noi avem o listă mentală cu lucruri de care cred că avem nevoie pentru a fi cu adevărat fericiți. Societatea ne învață să urmărim succesul, bogăția, faima, puterea, frumusețea, perfecțiunea, dragoste romantică. Dar sunt ele cu adevărat cele mai importante lucruri? Cu siguranță... nu! 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii