Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Zece... Ce ne vom aminti despre anii de mandat ai lui Traian Băsescu

ro

22 Dec, 2014 00:00 2196 Marime text
Despărțirea de președinte e o „traumă“ greu de dus. Traian Băsescu este un tip irezistibil, pentru că pare dur și sensibil în același timp. Are un comportament amnezic, dar va rămâne în istorie ca primul președinte ales al României cu zece ani consecutiv de mandat. Zece ani în care a fost amiral în România cu adevărat de dreapta cu fapta, nu cu vorba.
 
Este dificil de spus acum în ce mod va fi ținut minte Traian Băsescu. S-a comportat ca un muscal cu presa, dar a tăiat sforile ce țineau pe loc Justiția. Poate ne vom aminti de el când vom auzi termenii „găozar”, „țigancă împuțită” sau „pisicuţ” ori vom asocia numele său cu aderarea la Uniunea Europeană și consolidarea relațiilor cu Statele Unite și cu NATO.
 
Poate ne vom aminti că a fost singurul președinte suspendat de două ori de Parlamentul țării sale democratice sau ne vom aminti cum bătăliile de idei cu presa au demonstrat că a dat drumul legăturii puternice realizate de Adrian Năstase ce încătușa libertatea și independența mass-media. Cât de bun sau de ineficient a fost Băsescu în acești zece ani de mandat ne vom da seama mai târziu... mult mai târziu.
 
Traian Băsescu a conturat extrem de bine relațiile externe, a riscat, a demonstrat curaj, a reușit să nu predea președinția stângii. Pentru că nici după al treilea șir de alegeri nu a predat inventarul „ciumei roșii”. Nu a pierdut nicio alegere, însă mulți vor susține că i-a lipsit diplomația. Stimați concetățeni, să fim serioși! Anumite lupte pe care le-a dus numai la diplomație nu poftesc!
 
„Marinarul” a impregnat în societate un slogan: „Să trăiți bine!” A reușit? Nu! Dar și-a făcut treaba! Și-a arătat forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel. De exemplu, atunci când a apărut în fața tuturor românilor și a anunţat că taie din salarii. A ținut piept PSD-ului și a ținut cu dinții ca Justiția să funcționeze. A făcut tot ce a putut pentru ca liderii Uniunii Europene și ai NATO să nu ocolească România.
 
Cu toţii avem reproșuri, incertitudini, reacții, întrebări. Mulţi dintre noi suntem siguri că Traian Băsescu a pus, timp de zece ani, fundamentul zdravăn pe care de acum se poate construi o Românie firească. Nu a reușit multe, așa cum ne doream. Dar ne-a construit o parte dintre acele speranțe pentru România. Datorită arestărilor succesive și numeroase, noi, românii, am înțeles catastrofa corupției la nivel național și am înţeles cu cine a avut de-a face Băsescu în „război”.
 
Merită recunoștința României pe care a condus-o și, poate, odată cu trecerea timpului, vom așeza lucrurile și vom înțelege ce a făcut Traian Băsescu pentru țara noastră democratică.  
 
La urma urmei, așa e politica, are lucruri ciudate și neînțelese la timp. „Băse” cel lipsit de diplomaţie, dictatorul, insensibilul, amiralul ne-a pavat o bună parte din traseul pe care această ţară trebuie să îl parcurgă în direcţia normalităţii.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii