Editorial Ziua Internaţională a Mall-ului şi pretinsa fericire
Editorial: Ziua Internaţională a Mall-ului şi pretinsa fericire
28 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3014
Marime text
Există Ziua Internaţională a Femeii, Ziua Mondială a Poeziei, Ziua Mondială a Statisticii, Ziua Internaţională pentru Toleranţă, Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare, Ziua Patrimoniului Mondial African şi lista poate continua. Însă pe listă nu se regăseşte un aspect deosebit de important: mall-ul. Unde este Ziua Internaţională a Mall-ului?!
Nu cred în reţete universale, suntem indivizi unici, şi, cu toate acestea, în mall oamenii sunt, cumva, la fel, prin prisma măştilor pe care le poartă. Se mimează lipsa problemelor în mall. Oamenii îşi fac fotografii care, după ce au fost editate, se postează pe Facebook, Instagram, Twitter, cu hashtag-urile la o cafea, îmi iubesc viaţa, scrise în engleză, însă nu înainte de a fi aleasă şi starea: „A simţindu-se fabulos/relaxat/inspirat/binecuvântat/
extraordinar/special/în rai cu alt A, B, D+“.
În mall, printre cafele şi limonade, oamenii nu discută între ei, nu simt bucuria ocaziei de a petrece timp cu prieteni, amici, colegi. Cu telefonul pe masă, iar cu mâna neapărat pe telefon, oamenii se gândesc la like-uri: Oare câte like-uri, care mai de care mai strălucitoare, voi primi? Cum, am postat imaginea cu mine fericit de un minut deja şi am doar trei like-uri? Pentru dezmierdarea orgoliului, sunt aşteptate comentarii admirative şi neapărat inimioare.
Buzele formează zâmbete doar în fotografii, uneori nici acolo, nu prea dă bine să arăţi vreo emoţie. În rest, oamenii din mall sunt mecanici, de parcă ar efectua operaţii de montaj, de reparare sau de întreţinere a utilajelor, a maşinilor şi a aparatelor. Din ce am observat, în timpul petrecut acolo trebuie să ai o atitudine cool, rece, de tipul nimic nu te poate afecta. Mai sunt unii care se dau de gol, de obicei bărbaţii care aşteaptă timid şi cu feţe triste în faţa magazinelor să iasă soţiile cu cardurile goale. Lor nu le-a explicat nimeni de atitudinea cool.
Realitatea nu urlă de durere prin toţi porii în mall, nu, acolo este ascunsă de acele măşti ce maschează vulnerabilităţi, dureri, ce ascund, într-un final, omul. Nici nu prea se discută. La o masă vezi cinci oameni şi şapte telefoane. Nu vorbesc între ei, însă, dacă ar vorbi degetele lor, le-ar spune că vor o pauză de la Facebook.
În mall se vinde un concept iluzoriu, iar oamenilor le e frică să fie judecaţi. E nevoie, în toată lumea asta, de mai multă înţelegere, empatie, chiar şi în mall.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii