Editorial Zona peninsulară şi urmările nepăsării

 

Un peisaj citadin, plin de clădiri masive, mai păstrează, şi astăzi, ecoul secolelor trecute, ziduri vechi, cu o arhitectură unică, acoperişuri care de abia se mai ţin, moschei şi biserici unice, un cazino faimos pe malul falezei, porţi de fier legate cu lanţuri pe care atârnă pancarte - „Atenţie, cade tencuiala!“, uşi bătute în cuie şi edificii pe cale de a deveni ruine. Un parc arheologic care nu spune prea multe despre civilizaţia ce a existat în acest spaţiu, întrucât piesele, vestigiile şi monumentele expuse acolo nu au pancarte.
 
Retrospectiv, acestea reprezintă dovada rezistenţei în timp a zonei peninsulare tomitane în circumstanţe vitrege.
 
În mod normal, acest patrimoniu ar trebui să spună povestea celui mai vechi oraş de pe teritoriul României, Constanţa, a cărui primă atestare datează din sec. VII-V î. Hr., dar starea milenarului centru istoric trădează o cu totul altă realitate. Pancartele care semnalează „Trecerea este interzisă!“ şi construcţiile în ruine înştiinţează despre intrarea timpului în drepturi depline asupra Tomisului antic şi, totodată, evidenţiază incapacitatea autorităţilor de a conserva şi a valorifica preţiosul depozitar al istoriei antice şi al culturii dobândite de-a lungul secolelor.
 
Centrul vechi al Constanţei este, într-adevăr, o destinaţie cu un potenţial turistic inestimabil, dar insuficient promovat. Turiştii care-şi propun să cutreiere centrul istoric al Constanţei ar trebui să aibă broşuri ilustrate cu imagini ale Constanţei de odinioară, cu ajutorul cărora să stabilească în faţa cărei construcţii sau monument se află. În inima bătrânului oraş se găsesc multe alte clădiri istorice uitate cu desăvârşire fie de autorităţi, fie de proprietarii lor, în faţa lor fiind, nu le afli decât denumirea şi, eventual, le poţi admira arhitectura deosebită şi ştirbită, pe alocuri, de plăci din OSB. Astfel, impozantele clădiri, aflate într-o stare avansată de degradare, nu se ştie pentru cât timp vor mai înfrumuseţa peisajul zonei peninsulare. Cu regret, minunile civilizaţiei antice s-au transformat în minuni ale timpurilor noastre, „minuni ale nepăsării“.