Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:36 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Băsescu și campania ei atipică. De unde știm că nu așa se face

ro

28 Nov, 2020 00:00 3890 Marime text

Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare.

Una, de data asta, atipică. Așa cum sunt toate, în jurul nostru, din martie anul acesta.

Asemenea altor pretendenți la diverse posturi de senatori și parlamentari, își încearcă norocul la alegători și Elena Băsescu.

Și ea își face tot o campanie atipică.
 

După celebra expresie, de-acum, cu succesuri, care nu putem să nu știm cui îi aparține, iată că Elena Băsescu, vine în campania electorală din acest an, pentru parlament, cu alte giumbușlucuri de campanie.

Și care, sigur, vor atrage atenția unui grup numeros de votanți.
Ea, EBA, în această campanie electorală, a discutat cu o oaie, cu un Moș Crăciun, cu un măgar, cu un excavator, cu un porc.
Mai precis nu a ocolit nimic. A fost populară. Așa cum îi stă, sau cum ar trebui, să îi stea bine, unui parlamentar.
 

Ea, Elena Băsescu, a simțit că trebuie să se adreseze tuturor: de la vlădică până la opincă.

Și a simțit că trebuie să fie pe înțelesul tuturor
Pentru că dacă ne gândim la această campanie nu trebuie să o uităm pe cea de acum mulți ani.
 

Când a folosit semnul electoral EBA care era pe numărul ei de mașină.

Și cu care a reușit. Cine mai făcuse înaintea ei așa ceva? Toți care candidaseră sau care candidează își aleg semne electorale pompoase, fără niciun fel de atracție la public.
Ea, Elena, face totul natural.

Așa cum face o mamă cu copiii săi.
Și că tot veni vorba de naturalețea situațiilor!
 

Îmi amintesc, cu ani în urmă, la o Zi a Marinei, aici la Constanța, un copil, a strigat la Traian Băsescu:

Băsescuuu! Se întoarce președintele, de atunci al României, către cel mic:
- Ce’ mă?
- Te-am votat!
- Bine mă!
A fost unul din dialogurile simple, neregizate, nepregătite, neorganizate.
Așa mi se pare și campania Elenei Băsescu de azi!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii