Eşti obiectiv? Ai tupeu!

Făţărnicia, dualismul şi ipocrizia politicienilor tinde să devină un clişeu obositor, astfel încât nici noi, jurnaliştii, nu-i mai acordăm importanţă. Îmbâcsiţi de proverbul „Câinii latră, ursul trece", preferăm să ne axăm pe problemele apărute în urma acţiunilor acestora şi, nicidecum, pe atitudinea discreţionară pe care o afişează tot mai evident. Greşit!

În ultimele zile, m-au marcat câteva evenimente pe care nu pot să-mi permit să le las neconsemnate. Mă consider a fi o novice într-ale presei, însă, în scurt timp, mi-am creat o oarecare „notorietate" în ceea ce înseamnă bunul-simţ. Tocmai pentru că sunt la început de drum, lucrez peste 12 ore pe zi pentru ca lucrurile să îmi iasă ca la carte şi tocmai pentru că ader, oarecum, la curentul idealist, vreau să cred că mesajul pe care îl transmit este unul echitabil. Opiniile-mi sunt trecute printr-un elaborat proces de analiză, prin filtrul gândirii , tocmai pentru că urăsc visceral eticheta de „jurnalist tonomat" sau „presă aservită". Ştiam despre maladia necruţătoare care a cuprins cea de-a patra putere din stat. Luasem act de culoarea care i se ataşează, vrând-nevrând, fiecărui canal de informare, însă abia acum văd cine e responsabil pentru metastaza ce stăpâneşte paginile ziarelor.

Dacă în justiţie se aplică principiul nevinovăţiei, în presă, situaţia nu este atât de roz. Fiecare jurnalist este vândut, tendenţios... într-un cuvânt, vinovat de dezinformarea opiniei publice. Mi se reproşează constant că sunt partizană cu o formaţiune politică sau alta, că m-am înrolat în armata tot mai firavă a susţinătorilor puterii, încât am ajuns să mă întreb dacă este într-adevăr aşa. Până când am încercat un exerciţiu de voinţă. În fiecare zi, am contactat câte un reprezentant al opoziţiei pentru a-l invita la o dezbatere de idei „la televizor", într-un platou în care se discută în cel mai democratic mod posibil. Pentru garanţia că nimeni nu le-ar fi cenzurat opinia, am primit, drept răsplată, o uşă trântită în nas. Răspunsul? Negativ. Argumentul? Pueril. Materialele mele exclud puncte de vedere din partea instituţiilor „roşii", ca atare, deşi mi se recunoaşte profesionalismul, invitaţiile mele vor fi, aşijderea, ignorate. Domnilor, lămuriţi-mă! Mă acuzaţi de subiectivism, dar vă irită când vreau să fiu obiectivă. Sunteţi stupefiaţi de tupeul pe care-l am atunci când vă ofer şansa de a vă exprima, dar, la finalul zilei, mă etichetaţi ca fiind părtinitoare. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât a venit din partea unor persoane importante, cu funcţie publică, oameni pe care îi apreciez şi nu m-am ferit să o spun cu voce tare! Nici acum nu voi ezita să-mi clamez, animată de elanul primăvăratic al vârstei, indignarea faţă de modul barbar în care politica de partid a ajuns să pecetluiască buzele intelectualilor din Constanţa.

În finalul pledoariei mele pentru normalitate, las la judecata cititorilor să decidă: cine mă obligă să fiu inechitabilă, nedreaptă şi, uneori, total subiectivă?