EUROinjuraturi pentru EUROconducatori
EUROinjuraturi pentru EUROconducatori
04 Jan, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
941
Marime text
Cu aerul european intrat numai cu buletinul prin granitele tarii noastre la inceput de an, romanii simt putin diferit trecerea zilelor. Exaltarea integrarii a facut putin uitata agonia traiului in Romania timpurilor noastre.
Incantati ca au devenit europeni si ca vor scapa, cel putin in mintea lor, de stigmatul lasat de cei 45 de ani de comunism, locuitorii plaiurilor mioritice traiesc zile de fericire. "Suntem europeni, nu mai avem nevoie decat de buletin pentru a iesi din tara", gandeste omul de rand care se incanta cu lucruri marunte. Si poate ca are dreptate. Dupa o lunga perioada abundand de nedreptati si dupa o tranzitie care a lasat sechele adanci, pe care nu vrem sa le recunoastem, am ajuns sa fim fericiti numai pentru simplul fapt ca am fost acceptati. Suntem ca un copil neacceptat de parinti, marginalizat de rude si nebagat in seama care, dupa o lunga perioada de agonie emotionala, a primit un cadou frumos si un sarut pe frunte. Ne simtim ca "ratusca urata" devenita o frumoasa lebada, ca un vesnic complexat care si-a gasit in sfarsit alinarea si stima de sine. Am fost acceptati, ne simtim ca ei, cei pe care ii admiram, vrem sa credem ca avem o tara civilizata si europeana. Dar oare ne vedem problemele? Trecerea intr-un nou an si lipirea unei bucati de turta dulce cu forma tarii noastre pe harta Europei nu ne face europeni. Insa, probabil ca acum, cel putin pentru o scurta perioada de timp, euforia ne va face sa vedem lucrurile putin distorsionat. Gropile sunt aceleasi, numai ca acum le putem numi EUROgropi. La fel si parlamentarii certareti si mahalagii care, dintr-o data, intre 23.59 si miezul noptii au devenit ca prin minune EUROparlamentari. Si asa mai departe, putem enumera tot ce ne trece prin cap. Toate relele au devenit EUROprobleme si, cel putin deocamdata, le vedem in nuante mai rozalii. Ca un dependent de droguri care incearca sa uite de probleme si isi ia doza fatala pentru o clipa de fericire, romanul vede integrarea in Uniune ca pe un colac de salvare. Oare asa este? Sau am ajuns in momentul in care orice lucru diferit ni se pare salvator? Orice problema pare mai putin grava in UE, orice injuratura este mai frumoasa si cu mai putina rautate rostita pentru ca, evident, a devenit EUROinjuratura. Chiar si asa, meteahna milenara a romanilor, de a-si ocari conducatorii nu va fi atat de usor inlaturata. Cu sau fara prefixul EURO, pentru problemele noastre, ale tuturor, vor fi vinovati cei de la conducere. Portocalii sau iubitori de trandafiri, "generalii" politicii romanesti nu isi vor afla linistea in Uniune. Poate chiar mai rau. Daca UE ne impune ceva ce nu ne convine, vinovati vor fi alesii neamului, daca existenta ne va deveni gri, din rozul post-integrare, tot cei care si-au facut un titlu de glorie din alipirea la UE vor fi gasiti tapi ispasitori. Poate ca durerile provocate de "dezintoxicarea" europeana si revenirea la realitatile romanesti cu ajutorul "metadonei" comunitare, ne vor face sa fim putin mai lucizi. Taxe, noi reguli, indepartarea de traditii si tabieturi nationale, vor face ca viata de europeni sa devina, cu timpul, o povara. Si atunci, revenind la obiceiurile pur romanesti ne vom EUROinjura EUROconducatorii si vom vrea sa ne simtim din nou romani si nu europeni.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii