Europa şi Biblia virtuală a gangsterilor Cătuşe, drepturi şi abuzuri

Paradoxal, tocmai aceste drepturi şi libertăţi ale omului, stabilite şi consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sunt şi elementele care pot ajunge să mă exaspereze într-o democraţie. Sau, cel puţin, într-o democraţie cu un sistem juridic mai degrabă şubred sau prost închegat, cum îl văd pe al nostru. Concret, mă refer la episodul de week-end-ul trecut, când un tânăr de 17 ani a reuşit performanţa de a le da mari emoţii reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, fugind de sub escortă, fix la instanţa de judecată. Evident, pentru că totuşi nu suntem ca în filme, individul cu pricina a fost prins la nici 24 de ore de la nebuneasca fugă. Din punctul meu de vedere, episodul de vineri seară (căci atunci s-a petrecut tărăşenia) poate nu ar fi existat dacă democraţia europeană (în care cred, în continuare) nu ar fi „sfinţit" drepturile suspecţilor, aproape ridicându-le mai presus de lege. De fapt, sinceră să fiu, nici măcar nu sunt sigură dacă vina o poartă într-adevăr democraţia europeană, sau modul aproape unic în care noi, românii, înţelegem să adoptăm principii care de altfel în restul ţărilor funcţionează destul de bine şi nu duc aproape niciodată la abuzurile şi situaţiile paradoxale întâlnite în România. Pe scurt, mă refer la sumedenia de drepturi de care se bucură în prezent (sau poate ar trebui să zic „abuzează") în România persoanele suspectate de săvârşirea diferitelor infracţiuni. Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, care, în România cel puţin, are potenţialul de a se transforma perfid, în orice momente, într-o armă de oprimare a liberei exprimări, deţinuţii şi persoanele private de libertate beneficiază de o serie de drepturi menite să ne asigure statutul de „ţară europeană", care îşi tratează corect din punct de vedere toţi cetăţenii, inclusiv pe cei bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni. Din obsesia de a nu discrimina, dat fiind că şi aşa numărul condamnărilor statului român la CEDO creşte de la an la an, am ajuns, din punctul meu de vedere, să ducem o politică mult prea lejeră în ceea ce priveşte suspecţii. De pildă, tânărul de vineri seara, bănuit de comiterea mai multor furturi, a putut fugi graţie timpului limitat al ordonanţei de reţinere: strict de 24 de ore. Timp în care procurorii trebuie să şi strângă dovezile care să-i convingă pe judecători să încuviinţeze încătuşarea pentru un timp mai lung a suspectului. Iar dacă ordonanţa expiră, musai trebuie descătuşat suspectul, căci altfel îi sunt încălcate drepturile. Fireşte, mai puţin contează drepturile cetăţenilor pe care se presupune că individul i-a păgubit.