Fabula ziaristul si primarul

In timp ce treceam, chiar ieri, printr-un sat dobrogean, chiar pe soseaua Constanta-Bucuresti am vazut ca aparuse nou in peisaj un fel de parc, cu bancute vopsite in albastru deschis si alei pietruite. Prea mic pentru a te plimba pe alei, prea expus pentru a sta pe banca. Pentru ca in tot parcul nu era nici un copac, bancile se chircisera sub povara atacurilor razelor soarelui dobrogean. Si in afara de asta, nu prea ii vad pe agricultori mergand sa stea pe banca in parc. Scopul acestui loc era deci altul. Imediat mi-am amintit de o discutie pe care o purtasem cu primarul, in iarna acestui an, prilej cu care el se laudase ca va face un parc frumos, asa, ca sa se vada de la sosea cand trec baietii de Bucuresti cu gipanurile. Si, eventual, sa il laude colegii de partid, ca e primar gospodar. Eu mersesem atunci la el pentru catunul G., unde toata lumea traia din spart conducta si unde primarul nu facuse mare lucru. "Nu te grabi, tinere! Avem tot timpul. Acuma mergem putin la carciuma, mancam ceva, bem un sprit". Din vorba in vorba, am aflat de la primar care este marea noastra greseala, a ziaristilor: scriem numai de rau, prezentam numai aspectele negative. "Pai, trebuie sa ridicam tara asta impreuna, domnule. Trebuie sa aratam ce se face bun in Romania", a spus primarul dintr-o rasuflare si atat de exaltat, incat mi se parea ca incepuse sa o creada chiar si el. In plus, nu intelegea de ce ma trezisem eu sa merg acolo sambata. "Sigur ca da, putem vorbi luni, ca sa iasa treaba mai buna, nu asa, pe fuga. Voi, ziaristii, tare va mai grabiti!". In acest timp, primul tovaras al comunei, da-i cu bere, da-i cu vin, Doamne-ajuta la toata lumea, timpul insa trecea si pe mine ma sunau din redactie din cinci in cinci minute: "Cand trimiti marfa?". Adica articolul despre catunul in care primarul avea interesul ca eu sa nu ajung. Sau macar sa nu ajung inainte de a aranja si el lucrurile acolo, inainte de a-i scoli pe sarmanii oameni pentru care nu facuse aproape nimic. Vazand ca el nu are de gand sa ma insoteasca in catunul cu pricina, m-am ridicat si i-am spus ca merg singur. Atunci, el a recurs la ultima ispitire: "O cunosti pe Tatiana? N-ai de unde, dar nu vrei sa o cunosti?". Aveam sa aflu putin mai tarziu ca Tatiana era secretara lui, o fata tanara si foarte frumoasa. Atunci cand a vazut ca nu ma prinde nici macar cu asul din maneca, a acceptat sa mergem in catunul G., sa vedem cum e treaba. Pe drum, insa, mi-a prezentat proiectele marete pe care le are in vedere pentru ca satul sa infloreasca precum in povesti. Cea mai serioasa lucrare edilitara era tocmai parcul trist si fara nici o utilitate, pe care l-am vazut chiar ieri, in timp ce treceam cu masina prin comuna. In rest, devotament si abnegatie, de-ar fi toti primarii ca el, Romania ar inflori. "Ca ma cert cu nevasta acasa. De cand am ajuns primar, nu am mai avut bani nici macar sa termin acoperisul casei. Dar ce sa fac, trebuie sa scoatem tara asta la lumina", mi-a spus el in timp ce isi infunda fata in paharul cu vin.