Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Feuda Mazare

ro

17 Dec, 2008 03:07 1829 Marime text

mihaela_editorial.jpgActuala coaliţie guvernamentală între Alianţa PSD+PC şi PD-L şi-a început activitatea cu stângul, iar influenţa baronilor locali social-democraţi îşi va arăta „efectele" în scurt timp.

Chiar dacă aş încerca să gândesc optimist, informaţiile primite oficial sau prin bursa zvonurilor îmi frâng şi cea mai firavă tentativă. Dacă propunerea unor minţi luminate din PSD va determina, în final, împărţirea ţării în zone portocalii şi zone roşii, vom putea afirma, fără pic de îndoială, că pe perioada acestei guvernări..., cât va ţine ea, vom fi locuitori ai „Feudei Mazăre". Sincer, o situaţie de acest gen îmi dă fiori reci. Şi nu în sensul că vom trăi izolaţi sau în cine ştie ce condiţii, pentru că, slavă Domnului, asta nu depinde de cei care sunt la cârma oraşului sau a judeţului, ci de noi, ca indivizi. Teama mea este legată de opacitatea care va pune stăpânire pe al nostru judeţ. Lipsa transparenţei în administraţia publică locală, refuzul echipei Mazăre-Constantinescu şi, probabil, a viitorului prefect, care, se pare, va fi tot un mândru social-democrat, de a dialoga cu unii ziarişti ce refuză să fie vaşnici lăudaci mă scârbeşte şi mă intrigă deopotrivă.
N-am să înţeleg niciodată de ce persoane ajunse, conjunctural, în anumite funcţii de conducere refuză să ofere jurnaliştilor informaţii, să-şi exprime opinii atunci când le sunt solicitate, doar pe considerentul că aceştia reprezintă un anumit organ de presă care nu s-a rezumat numai la a preaslăvi activitatea lor sau a le prezenta sec măreţele realizări... În pofida tentativelor ziariştilor de a afla punctul acestora de vedere referitor la o anumită temă şi a refuzului primit, tot ei sunt cei care se simt ofensaţi. Ba, mai mult, în cadrul unor conferinţe de presă la care poate au şansa să fie convocaţi, ziariştii respectivi sunt apostrofaţi şi luaţi la întrebări.
În contextul prezentat şi lăsând la o parte atitudinea mai-marilor PSD Constanţa, dacă în urma negocierilor dintre social-democraţi şi democrat-liberali judeţul va deveni total roşu, va apărea şi un alt pericol: nimeni nu va mai controla, nu va mai fi atent la ceea ce fac şi sau cum acţionează persoanele promovate la cârma unor instituţii. Dacă sunt din acelaşi partid şi au aceleaşi interese, cum să crâcnească în faţa şefului?!...
Numirea unor şefi în teritoriu care să slujească acelaşi partid din raţiuni ce ţin, chipurile, de o mai bună colaborare între instituţii sau pentru evitarea unor „deviaţii" ce ar putea periclita punerea în practică a programului de guvernare sunt pe cale să împartă România în feude, iar noi vom deveni mândri locuitori ai „Feudei Mazăre".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Voia Domnului 17 Dec, 2008 06:50 ca ai fi trait mult mai linistita in feuda Boc, de la Cluj, in care Paskani face legea, cu vrerea Boc-ului. Chiar, de ce nu te muti, ca sa vezi cum este?