Frumoasa ANI din pădurea adormită

ANI are mere/ Parlamentarii au avere/ ANI nu le vede/ Cetăţenii n-au ce pierde. Astăzi, dragi adulţi vaccinaţi din Parlamentul României, vom învăţa despre cum se completează o declaraţie de avere.

Declaraţia de avere este formată din mai multe coli albe pe care sunt tipărite în aceeaşi formă pentru toată suflarea şi răsuflarea parlamentară în acelaşi mod, fără discriminare politică. Până pe 3 noiembrie, hârtiuţele trebuiau completate şi predate la doamna învăţătoare ANI. În fiecare căsuţă se scrie absolut tot ce posedaţi pe acasă: purcel, găini cu ouă, terenuri, case, tot. Pe cetăţenii cu drept de vot români nu-i interesează prea mult cât are omul adunat în ogradă, pentru că oricine apreciază un individ gospodar. Ceea ce este mai iritant însă este cum a fost făcută averea şi, mai ales, de ce nu sunt trecute anumite bunuri în foiţele magice. Trecând peste faptul că unii deputaţi nu au fost în stare să-şi depună la timp declaraţia sau poate că au optat pentru ca aceasta să nu fie afişată, ceea ce este mult mai grav, există şi unii senatori care nu sunt în stare să ţină minte de la un an la altul ce mint. Astfel că le mai cresc pe ici pe colo nişte terenuri, care nu existau în declaraţie cu un an în urmă, cu toate că anii în care au fost achiziţionate sunt diferiţi. Însă, treaba de cercetare, verificare şi sancţionare a acestor derapaje este a ANI, o instituţie care doarme pe ea şi pe banii noştri. Nici măcar un lucru elementar, de bun simţ, penibil de simplu de realizat, un portal unde sunt stocate toate aceste declaraţii, nu au reuşit să managerieze. Ba, mai mult, au declaraţii depuse în luna decembrie 2010. Înfricoşător, nu? Cum reuşesc oare angajaţii ANI să facă excursii în timp? Poate că dacă „navighează" în viitor, pot să facă excursii în trecut... şi atunci ştim cine umbla cu telefonul mobil prin filmul lui Charlie Chaplin. Însă, pot pune pariu că nu se va cerceta nimic şi că toată lumea va fi fericită, iar peste doi ani, la alegeri, nimeni nu-şi va mai aminti de vreo declaraţie strâmbă, deoarece memoria colectivă este foarte uşor de cumpărat cu vorbe frumoase. Verba, non acta!