Fruntasi in intrecerea antiterorista

Un amic cu niscaiva mofturi ecologiste mi-a povestit o ciudatenie care i s-a intamplat la Londra. Servise niste capsuni pe strada si, cand s-a golit cutia, n-a stiut ce sa faca cu ea: s-a uitat in stanga, in dreapta, s-a holbat in toate partile, nicaieri, nici un cos de gunoi. Nu putea sa arunce ambalajul pe jos, mai intai pentru ca nu e frumos, apoi pentru ca risca o amenda cat Tamisa de mare. S-a minunat de asa constatare si a continuat sa bata strazile cu cutia in mana. Dupa stoicismul cu care isi slujea moftul ai fi spus ca ambalajul e o prelungire fireasca a degetelor sale sau ca plimba cutia asa, ca sa-i arate imprejurimile Londrei. Cand, in fine, a gasit un cadru in care sa se consume scena lacrimogena a despartirii de ambalaj, amicul a dezlegat si sarada ecologista: motivul pentru care cosurile de gunoi se jucau de-a v-ati ascunselea tinea de razbelul autoritatilor impotriva terorismului. Nici n-a aruncat bine cutia la cos si un caine politist a si inceput sa scarmene locul, musinand dupa bombe. Vezi bine, locul mustea de turisti care umbla cu pachetetele explozive in maini, sa le arate splendorile Londrei. Istorioara sa a adus lumina intr-un alt caz, care ma bantuia de multa vreme fara sa-si afle rezolvarea. Intr-o zi, plecand din redactie cu matele lipite de spinare ca niste macaroane de fundul unei oale, am luat in drum un kebab, rugand-o pe fata de la fast-food sa impleteasca produsul in sosuri cu multa sarguinta. Eram foarte grabit, asa ca l-am mistuit din mers, lucru pe care l-am rezolvat din trei pasi si sase miscari de falci. Urcam din piata Ovidiu, astfel incat, in dreptul Casei Albe, doar ambalajul mai ramasese din soiosul festin. M-am uitat in stanga, in dreapta, m-am holbat in toate partile, nicaieri, nici un cos de gunoi. Am realizat ca am mainile imobilizate. Nu pot spune ca asta m-a mirat foarte tare, as fi varat ambalajul in buzunar, ca de obicei si probabil acolo ar fi ramas pana cand memoria mi-ar fi comandat "Empty Recycle Bin". Dar fatuca de la fast-food isi probase atat de mult sarguinta incat sosurile colcaiau vesele in pungulita. Cum nu jucam intr-o reclama la detergenti, mi-am continuat inaintarea cu ea in maini, prefacandu-ma ca-i arat splendorile locului. Am si eu mofturile mele ecologiste, altfel lasam ambalajul sa socializeze cu suratele lui de pe jos, fara ca vreo amenda sau alta angoasa civica sa ma bantuie. Am perseverat in moftul meu pana la intersectia de la Miga, drum pe care l-am parcurs sprinten, incercand sa-mi amintesc in cate sute de ani este biodegradabil tipul acela de ambalaj. Am traversat, am trecut pe langa Muzeul de Arta, am traversat iar: abia cand am ajuns pe Stefan cel Mare mi-a taiat calea primul cos de gunoi. Cand am lepadat pungulita cu sosuri minunate, un caine a aparut din pamant si a inceput, cu un nas de expert, sa studieze problema. Vazandu-i urechea capsata, m-am prins ca-i un agent "under cover" si am rasuflat usurat: sarada era rezolvata. I-am zambit complice si cu discretie si mi-am continuat drumul, felicitandu-ma ca locuiesc intr-o urbe europeana, multilateral atentata.