Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:15 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

GDPR, pentru unii, mumă și pentru alții, ciumă!

ro

07 Jan, 2021 00:00 3978 Marime text

Am oscilat mult până să scriu editorialul de azi. Nu mă puteam decide între o temă mai „acidă“, să spunem, legat de cum se transformă GDPR , în anumite cazuri, într-un mecanism de cenzură a presei și a liberei exprimări, dar și teme mai frumoase și înălțătoare de spirit legate de cât de apreciate sunt imaginile din România în grupurile iubitorilor de frumos din străinătate.

Până la urmă, am ajuns la concluzia că ambele teme definesc, într-un fel, țara noastră și ce se petrece în ea.

Pentru a porni de la un banc plin de umor negru (în opinia mea), se spune că „România este o țară foarte frumoasă. Păcat că e locuită!“. Iar la concluzia aceasta îmi vine și mie să ajung, adesea.

Tare mai este frumoasă țara noastră, tare mândră mai sunt că sunt româncă și nu doar o dată pe an, de 1 Decembrie, când nici măcar nu îmi schimb demonstrativ fotografia de la profilul de Facebook, cum e trendul. Eu sunt mândră de țara mea indiferent că e 1 Decembrie, 1 iulie, 16 octombrie sau 28 noiembrie. Însă aceasta este o altă discuție.

Sunt mândră de România și îmi crește inima ca un cozonac (cum spuneau ai mei, Dumnezeu să-i odihnească în pace!), inclusiv atunci când văd, pe grupuri internaționale de Facebook, unde sunt prezente sute de mii de persoane din toată lumea postări de genul „Nu este o poză sau o priveliște minunată cu/din România (voi merge în România, într-o zi, grație acestui grup), dar este a mea“.

Și este vorba despre o postare făcută despre o persoană ce locuiește în Statele Unite ale Americii, în Michigan - știți voi, America – „țara tuturor posibilităților“!

Note bene, postarea a fost făcută în data de 3 ianuarie 2021 pe grupul de Facebook ”What do you see from your window? #OpeningUp #StaySafe”, dacă dorește cineva să o caute. Nu am voie să îi dau numele utilizatorului, din cauză de GDPR .


Iar aici ajungem la cea de-a doua temă a editorialului, care, într-un mod aproape ironic, se îmbină oarecum cu prima: GDPR.

Acest regulament menit să protejeze datele personale ale oamenilor, regulament care, uneori, se transformă cu ușurință într-un mecanism menit să împiedice un demers jurnalistic cât se poate de onest.

Printre ultimele aspecte care afectează nu numai demersul jurnalistic, dar mai ales dreptul la o corectă informare a publicului și dreptul cetățeanului de a cunoaște informațiile publice, care îl privesc, se numără faptul că, odată soluționate, dosarele „dispar“ de pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Informațiile privind părțile din dosar, soluția instanței, sau orice altă informație ce avea un caracter public nu mai pot fi accesate de public, „la liber“ – cum s-ar spune, odată cauza încheiată.

Iar aici nu mă refer la cauze ce ar avea un aspect privat, la cauze cu minori, la cauze de familie. Mă refer, însă, inclusiv la dosare ce privesc terenuri retrocedate din municipiul Constanța – dosare de contencios administrativ și fiscal, dosare civile. O dată soluționate, nu mai pot fi accesate pe portal.


Astfel se îmbină lucrurile în frumoasa Românie: peisajele minunate, oamenii buni la suflet și frumoși spiritual, cu decizii care afectează drepturile cetățenilor la informație.
Iar acum, nu ajungem la vorba bancului plin de umor negru?„România este o țară foarte frumoasă. Păcat că este locuită!“.


Citește și:

”Stunning”, ”Magical”:
Cazinoul din Constanța, apreciat de ”peste șapte mări și șapte țări”. Ce spun străinii despre falnicul monument

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii