Geamandurile inchizitiei

Ca-n fiecare dimineata m-am ingrijit, inainte de toate, de o cafea tare. Cafeaua e buna chiar si pentru cei care nu-s inzestrati cu harul micilor tabieturi. Alunga paianjenii ce si-au intins, peste noapte, panzele prin mintea ta. In timp ce deliciosul insecticid imi aluneca pe gatlej, ideile incepura sa palpaie, sa se intinda, sa scoata nasul dintre cearsafuri, sa bajbaie dupa papuci. Le-am scos la inviorare, le-am pus sa execute cateva ture prin meandrele concretului, sa bage niste genuflexiuni cu factura de telefon deasupra capului si sa execute niscaiva flotari cu satul global in spinare. Fara sa le fortez, sa risc vreo intindere de muschi sau o rupere de ligament. Usurel. Doar cat sa aiba conditia fizica optima pentru un editorial de provincie. Savuram, incantat, ultima inghititura de cafea si gaseam ca aveau o forma excelenta. Apoi, din senin, inima mi-a sarit afara din piept: fundul canii era plin cu zat. Poate suna plictisitor, dar eu cu cafeaua am niste idei fixe pe care le recomand si altora cu strasnicie: printre altele, nici un firicel de zat in cafea. Cand am vazut fundul canii acoperit cu molozul acela negru am stiut ca-i un semn rau: gata cu elefteria! Nu stiu de unde vine fervoarea celor ce-si cauta-n zatul cafelei destinul. Dupa mine viitorul e neaparat alb ca hartia, un teanc de foi pe care le vei scrie candva, la timpul lor. Asa ca zatul de pe fundul canii nu poate prevesti nimic bun. E ca si cum cineva a inhatat inaintea ta foile alea si s-a apucat sa insire pe rupte ce-ai avea de facut si de dres. E ca si cum editorialul, de pilda, ar fi fost scris in timp ce dormeam iar singura mea osteneala ar fi sa-l transcriu si sa il semnez. Nu-i un sentiment prea grozav, normal. Editorialul, in felul sau, e un monument in miniatura inchinat libertatii de expresie. Bine, poate nu chiar un monument, din lipsa de spatiu. Dar macar o statueta de Tanagra. Un bibelou de portelan. Fie si o carpeta, cand nu ne da ambitia afara din casa. Dar nu de-aia cu "Rapirea din ziar", unde expresia e un soi de cadana ce s-a lasat ca proasta umflata de teroristi, crezand ca libertate inseamna doar sa schimbi, din cand in cand, feregeaua. Bine, dar ce-am eu cu feregeaua? Ca doar n-am vazut asta in cana mea de cafea. Prea multe detalii intr-o mamaliguta de zat. Unde incapeau teroristii, unde se mai inghesuia si cadana, unde atata spatiu si pentru feregea. Mda, nu in zat, recunosc, le-am amestecat. Dar tot de la cafea mi se trage. Dupa ce-am pus ibricul pe foc, m-am agatat de-o revista, ultimul numar al revistei Agora. Am rasfoit-o distrat dar, cand mi-am turnat cafeaua, eram cu ochii in ea, furat de-un articol al carui titlu nu tolera vreo strecuratoare: "Moare presa romana." Semnat, curajos, "Alexandru Dumitru, clasa a IX-a." Cum asa, parastas la gazeta? Ma topesc dupa chestii de-astea, asa ca m-am grabit sa aflu cum le combate Dumitru. Si le combatea cam asa: "ziaristii de mana a cincea, dar cu maini inlocuite de proteze flexibile - pentru a fi manuite de diriguitorii politici din spatele ziarului - scuipa folosind pasta pistului (sic!) Parker o foaie de hartie imputita de beteala randurilor ciungi". Aha, asta cu beteala e adanca, loveste-n ciocoi. Care-i obliga pe ziaristi sa scrie cu pixu`. "Tinerii de tinichea ruginita semneaza articole mizere. De ce au murit adevaratii jurnalisti?" Ma unge, pustiu`, se ia de tineri. S-a transferat peste noapte la echipa adversa, ca nu cred sa-i fi dictat babacii articolul. Babacii au altele, mai grave, de rezolvat, nu-si bat capul cu mizeria presei. "Mi s-a spus ca, pentru a supravietui in presa, este obligatoriu sa fiu sprijinit de un partid si sa reprezint discret interesele acestuia." Stai, puiule, ca ma ametesti. De unde-ai scos-o pe-asta cu "discretia"? Te-au pacalit! "Tot mai multe persoane publice sugereaza direct sau prin mijloace alambicate, ocolind geamandurile inchizitiei contemporane, faptul ca ziarele din Romania sunt umbrelele partidelor politice." Mama, ce nervos e pustiul, imi place cum le combate! Cel putin asta cu "ocolind geamandurile inchizitiei contemporane" m-a uns, e buna de titlu. E discreta de tot, bate inspre meandrele concretului si loveste adanc. Poate la fel de adanc ca eroul ce-si napustea, glorios, sulita in niste mori de vant. Daca stam bine sa ne gandim, ala a supravietuit, totusi, Mitrule. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca se sprijinea in ele.