Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:25 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Generatia care asteapta

ro

05 Feb, 2007 00:00 869 Marime text

Daca plansul copiilor lasati acasa de cei care au ales calea pribegiei pentru un trai mai bun ar putea fi auzit, ar insemna ca singura coloana sonora a zilelor traite in aceasta tara sa fie un vaiet continuu.

Pentru ca, fara doar si poate, mai mici sau ajunsi la adolescenta, progeniturile celor ce sunt generic numiti "capsunari" duc poveri, dureri si probleme ce nu le apartin. Copiii lasati in urma de parinti care au ales sa castige putin mai mult in tari precum Italia sau Spania, destinatiile preferate ale romanilor nemultumiti de salariile obtinute in patria natala, ajung la acte de disperare din cauza dorului si a lipsei unei mangaieri parintesti. Probabil ca dorinta de a face ceva, de a putea satisface toate dorintele si trebuintele materiale ale familiei reprezinta motivul pentru care foarte multi dintre romani au ales calea strainatatii. Insa telefoanele mobile de ultima generatie, hainele de firma si termopanele in loc de vechile tamplarii de lemn care incadrau in urma cu ceva ani geamurile caselor noastre, nu pot incalzi inimile celor care nu au altceva de facut decat sa astepte... Un telefon o data pe saptamana sau in zilele de sarbatoare, parinti care invata sa utilizeze calculatorul numai pentru ca prin intermediul masinariei isi pot vedea copiii, mijloace tehnologice fara suflet... toate acestea au devenit intermediarii relatiei parinte-copil. Dragostea transmisa prin cabluri, vorbe de dor auzite in difuzorul unui telefon, lacrimi vazute cu ajutorul unei camere web. Asa isi duc traiul cei lasati sa astepte. Cazurile de copii ai "capsunarilor" care incearca sa-si ia zilele sau sa fuga de acasa in cautarea parintelui pribeag sunt foarte multe. Si sunt mediatizate excesiv, parca pentru a arata durerea din sufletul micutilor dar si traumele produse de plecarea celor dragi. Pentru a fi exemple. Bunici care iau locul celor ce au dat viata, centre de plasament ce devin camin pentru cei fara alte rude care sa-i ingrijeasca si statistici ce arata ca din ce in ce mai multi copii asteapta sa vina zile mai bune, in ciuda faptului ca salariile castigate de parinti in moneda europeana le pot asigura bunastarea materiala. Asa arata viata celor care invata sa se obisnuiasca, fara voia lor, cu traiul singuratic. Rebeli sau cu tendinte de suicid, cei care sunt lasati sa astepte incearca sa-si mascheze durerea incercand sa para ca nu le pasa. O generatie maturizata prea devreme, viitori adulti frustrati din cauza lipsei sfaturilor parintesti sau a figurii materne sau paterne in cea mai importanta perioada a vietii. Amintiri dureroase despre sarbatori petrecute printre straini si dorul ce nu-si gaseste alinarea... Tabloul vietii singuraticilor autohtoni este pictat in nuante rozalii numai la suprafata pentru ca in profunzime durerea si strigatele de ajutor se amesteca in culori intunecate. Hainele, telefoanele si iesirile in oras pe bani europeni virati in conturi bancare de cei plecati afara nu pot aduce clipele de fericire si de caldura sufleteasca de care are nevoie orice om. Mai ales un copil. Cu toate acestea, in ciuda semnalelor de alarma si a disperarii tradate numai din priviri, plecarile celor care se lasa asteptati sunt din ce in ce mai frecvente. Iar plansetele si strigatele de disperare ale celor lasati in urma se aud din ce in ce mai des...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii