Genii, chestii si socoteli

Vazuti din aerostat, oamenii sunt niste fiinte care alearga din toate partile in toate directiile, aparent fara noima, interactionand precum bilele pe o masa de biliard si provocandu-si, unii altora, modificari de ruta dramatice: unii nimeresc in gauri in care nu trebuiau sa intre, altii se caznesc sa se foloseasca de cei care-i pot impinge in gaura potrivita. Din momentul in care-ai fost inmatriculat, oficial, om, libertatea de miscare se dovedeste a fi doar o promisiune electorala din perioada in utero. Unii spun ca de-aici vine si basmul biblic despre paradisul pierdut. Intr-o excelenta reclama, despre care-am auzit ca a fost interzisa, nasterea era comparata cu naprasnica evolutie a unui glont aruncat pe teava: viata e o parabola extrem de scurta in care fortele de frecare ne sting, treptat, tot avantul, pana cadem intr-o groapa peste care se trage, repede, lespedea, ca sa nu-i deranjam pe ceilalti, care inca alearga. Sau, ma rog, fug din toate partile in toate directiile, aparent fara noima. Asa ca n-ai de ales, trebuie sa joci. Sa afli iute care-i gaura potrivita, cu cine trebuie sa interactionezi ca sa ajungi cat mai sigur la ea, ferindu-te, in acelasi timp, de interactiunile nepotrivite. Ca sa-si cultive iluzia ca pot controla intr-o mai mare masura legile jocului, oamenii vor sa afle coordonatele altora ori si le fac pe-ale lor cunoscute. Pentru asta a fost inventata cartea de vizita. Am descoperit, de curand, ca stransesem, de-a lungul anilor, o uriasa colectie care-ar fi trebuit actualizata, pentru ca majoritatea erau, deja, piese de muzeu. Tot scormonind si-ncercand sa le ordonez dupa o anumita logica, m-am trezit meditand la tot felul de tampenii si prostii metafizice, lucru care m-a intrigat si mai mult. Cum poate fi varat un destin intr-o bucatica de carton atat de ingusta si stramta? Despre unii nu mai stiam nimic de vreo zece ani, ca si cum cutarescu ar fi putrezit in fotoliul de senator iar cutarache ne-ar guverna, inca, destinele din lumi paralele. Altii, constiinciosi, imi lasasera cate-o carte de vizita de cate ori isi schimbasera rangul, preocuparile, identitatea, pozitia sociala sau geografica ori, pur si simplu, imaginea despre sine. Caci acest flesculet util e si-un document sensibil despre acea proiectie despre sine pe care individul dorise, candva, sa o lase altora. Cum ar fi, de pilda, mucalitul de C. Andrei, care i-a lasat fara grai pe majoritatea celor ce-mi studiara colectia: un carton simplu, alb, striat pe o parte (sa aiba si praful o bucurie), pe care era caligrafiat numele si, in loc de ocupatie, profesie, functie, chestii de-astea, scria simplu si ingrosat: geniu. Adresa si telefonul au expirat de mult. Probabil si geniul. Dar anii nu s-au scurs in zadar: amicul si-a tras casa, masina, nevasta, caine si burta, plus o functie destul de calduta undeva, intr-o vama. Ne-am mai intalnit de cateva ori dar, cum el facea pe niznaiul, n-am aflat niciodata ce-ar putea cauta un geniu intr-un pustiu de vama. Alta carte de vizita aflata in topul publicului, titra simplu: "Madalina B - vizionar". Dar, vorba cantecului, aoleu, asta-i sor`mea. Asa ca trec, mai bine, la Gabriel F., pe a carui carte de vizita scrie: "Artist. Grafica, Pictura, Sculptura, Suprarealism." Asta geniu, nu Andrei C. Sa stie omul clar cu ce talent se incurca. Vrei expert in surparealism? Da-i un telefon, se rezolva. Dar nu-l deranjezi pentru orice fleac de natura moarta, cum mi se-ntampla mine, care n-am avut inspiratia sa-mi fac o carte de vizita: da unul cu bidineaua prin casa si nu stie ce culoare s-ar asorta cu mocheta si cu carpeta? Il suna pe Grosu, ca zice ca se pricepe, ca stie ce-i aia estetic, frumos. Vrea unul sa dea un anunt la ziar si i s-a-ntepenit condeiul pe la jumatatea minciunii? Nici o problema, nu spunea Grosu ca lucreaza nu`s`ce cu cuvintele? Ia sa-l sunam, sa vedem cat e de expert. La extrema cealalta, e cartea de vizita a lui Sorin L., care-i "photographer" si se lauda cu o disponibilitate extrema: "no matter how much, nu matter when, no matter where, at your disposal." Seriooos? Asta-i sclavul perfect, l-am pus deoparte. Altul a fost mai smecher: pentru ca avea o firma micuta, in care el taia funia, el o ungea cu sapun si tot el isi vara capul in ea, isi croise trei carti de vizita, pentru trei roluri distincte: Tiberiu R. - director marketing; Tiberiu R. - asociat; Tiberiu R. - agent comercial. Cand livra marfa sau incasa bobarnace pentru intarzieri, era doar agentul parlit, haituit si dispus sa-si barfeasca pe rupte patronul. Cand negocia contracte si tinea cu dintii de pret, isi boscorodea asociatul rigid si lenes, care nu stie realitatile din teren si-i face lui, muncitorul, viata amara. Iar cand trebuia sa faca pe boss-ul, facea si pe boss-ul. Ma intreb, privind la cartile sale de vizita, cat a putut sa o tina asa, fara sa le-ncurce. O carte de vizita interesanta poarta sigla "Centrului Judetean al Creatiei Populare Constanta." Cand o vezi, ochii ti se umezesc instantaneu, pieptul ti se umfla si inima-ti bate navalnic cu gandul la eterna si fascinanta tara unde niste tarani destepti, harnici si bogati ne-au lasat o traditie, niste datini, niste obiceiuri si-un grai: aici, cel putin, inima da sa-ti sara din piept ca proasta, cand recunoaste cuvinte asa de dulci precum "manager", "office", "home". Home, adica acasa, la noi, in Romania, unde oamenii alearga din toate partile in toate directiile. Aparent, fara noima.