Goe si mamitele

Acum câteva seri, în binecunoscutul autobuz 100, controloarele - cele trei care sperie „blatiştii" erau la muncă. Vreo două domnişoare au călcat strâmb şi s-au urcat fără bilet, iar de aici până la o adevărată piesă de teatru nu a fost mult.

Un domn, poate puţin mai ciupit, ca un adevărat cavaler ce e, a sărit fără prea mari rezerve în ajutorul năpăstuitelor care aveau să dea, la capăt de linie, ceva bani din buzunare. Mulţi, ar spune unii, însă „păcatul" e păcat... Mai întâi discret, iar apoi ceva mai grav, domnul, aşa, mai tinerel, şi nu prea, a trecut la tratative. Că o fi, că o păţi... nu a rezolvat nimic. Apoi, s-a gândit el aşa că o limbă străină le-ar face şi pe controloare să fie mai înţelegătoare şi să le ierte pe tinere. Italianoportughezaengleza nu prea a dat roade, însă schimbul de replici dintre aceştia a fost unul savurat nevoie mare de stimabilii călători. Că nimeni nu a intervenit, în sensul de a-l pune la locul lui pe comedianul de ocazie, nici nu este de condamnat. Poate că fiecare, după o zi lungă şi obositoare dorea doar să ajungă acasă. În plus, că e bine sau nu, cam toată lumea merge pe principiul că problema mea, e a mea, a altuia nu mă priveşte. Şi apoi, aici nu era neapărat o problemă ci o situaţia oarecum banală. Totuşi, cum spectacolul ad-hoc era gratis, toată lumea din autobuz era numai ochi şi urechi şi chiar unii s-au întreţinut cu viteazul nostru. La un moment dat acesta tot îndemna domnişoarele să coboare cu el. „-Da' tu crezi că se dă jos cu tine, aşa, pe degeaba? - Păi? - Ehe! În ziua de azi nimic nu e pe gratis", iar schimbul de replici a mai continuat.

Că iniţiativa domnului este una lăudabilă, se prea poate. Că omul vroia doar să le facă un bine, la fel. Totuşi, altceva m-a contrariat. Nu că omu' avea chef de vorbă sau că a încercat să facă un „bine", ci faptul că unul dintre interlocutorii acestuia, de altfel un domn destul de prezentabil, avea destule fire albe în păr. Persoane din aceeaşi categorie de vârstă, tot prin autobuzele patriei comentau nu demult, referitor la „generaţiile de azi" care sunt în fel şi chip, numai bune nu. Şi totuşi, tot ei dau apă la moară...

Astfel de scene, cu haz, după unii, se întâlnesc mai la tot pasul. Iar autobuzele sunt locul ideal pentru ca mai ales unii tineri, cu ceva personalitate mai puternică, să se desfăşoare. Nu putem spune însă, că cei trecuţi de prima tinereţe nu s-ar afla în aceeaşi situaţie. Chiar deloc. Cum subiecte sunt foarte multe, iar mulţi dintre ei au ideii numai bune de expus, ce mai contează că poate alte 30 de persoane nu vor să le audă. De la preţul ouălor, gustul borşului cumpărat de nu ştiu unde şi până la realizările şi viziunea lui Mazăre, Băsescu şi Obama, cu toate ne putem completa cunoştinţele între două staţii de autobuz.

Ce s-o mai fi întâmplat la capăt de linie, în această poveste... rămâne însă un mister, cel puţin pentru cei care au coborât între timp.