Gurita, de ce n-ai spus mai devreme?
Gurita, de ce n-ai spus mai devreme?
05 May, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1120
Marime text
Asistam, din ce in ce mai des in sport si mai ales in fotbal, la copierea unui model din viata politica. Stim cu totii ce bine se pricep alesii nostri la improscarea cu noroi a gruparii care, pana mai ieri, era cea mai buna pentru ei, atunci cand migreaza catre alt partid.
Credeam totusi ca aceste lucruri se intampla numai in politica, acolo unde fair-play-ul lipseste cu desavarsire. Si unde ar fi locul cel mai potrivit pentru corectitudine, decat in sport? O activitate care presupune respectul pentru adversar, dar si pentru sine. Sunt sigur insa ca numai naivii mai cred in aceste valori, de vreme ce, se pare ca, ne face o placere nebuna sa urmarim la stirile sportive cum jucatorul X, abia transferat la un club, se declara atat de devotat culorilor acestuia, incat este gata sa discrediteze gruparea la care a activat pana atunci. Primul exemplu care imi vine in minte este cel al lui Ionel Ganea, care, odata plecat de la Dinamo la Rapid, a facut declaratii din cele mai dure la adresa clubului din Stefan cel Mare. De astfel de evenimente nu este scutita nici echipa Farul Constanta. Mihai Gurita a sosit aici de la Otelul Galati si a devenit treptat simbolul „marinarilor“, fiind, in opinia suporterilor, singurul fotbalist care s-a dedicat trup si suflet clubului de pe litoral. Ajuns la onorabila varsta de 34 de ani, atacantul a primit de curand o veste pe cat de surprinzatoare, pe atat de buna. El a fost ofertat de Steaua Bucuresti si se pare ca transferul este ca si realizat, dupa cum el insusi declara. Pana aici, toate bune si frumoase, dar recent, Gurita a facut o afirmatie cel putin ciudata, spunand ca situatia de acum a Farului se datoreaza si conducerii, care nu a stimulat financiar jucatorii. Asadar, la adapostul plecarii sale catre formatia "militara", jucatorul incepe sa "dea din casa", convins fiind ca nu va avea de suportat mari consecinte. Si asta dupa ce a mai declarat cu alte ocazii ca nu sunt probleme cu banii si ca numai ei, jucatorii, sunt raspunzatori pentru rezultatele slabe. Nu contesta nimeni ca Gurita nu ar avea dreptate, dar de ce nu s-a incumetat el sa ridice aceasta problema pana acum? Dupa atatia ani petrecuti aici, isi aduce aminte deodata ca jucatorii nu sunt motivati financiar. Ce s-ar putea crede de aici? Ca Farul a fost un fel de manta de vreme rea pentru Gurita, nemultumit in permanenta de bani, dar spunandu-si "lasa, bine ca totusi am de unde sa iau ceva, chiar daca e putin"? Si ca atasamentul sau a fost doar de fatada? Bine, poate ca nu ar trebui sa fim atat de vehementi, eu personal chiar cred ca Gurita a luptat sincer pentru club, dar cand afirmi chiar in apropierea plecarii tale asa ceva, se pot trage si concluzii mai aspre. Din fericire, mai avem parte si de exemple pozitive, si tocmai din partea unor oameni de la care nu te-ai astepta. Am crezut ca plecarea managerului Mihai Stoica de la Steaua va declansa un adevarat scandal mediatic, cunoscandu-se apetitul verbal, atat al sau, cat si al fostului sau sef, Gigi Becali. Surprinzator, Meme nu s-a aruncat in afirmatii defaimatoare la adresa Stelei, spunand chiar ca acolo a petrecut cei mai frumosi ani si ca va tine mereu cu ros-albastrii. Degeaba s-au chinuit unii sa puna paie pe foc, Stoica s-a descurcat de minune. Sau, mai bine zis, s-a comportat cat se poate de civilizat si normal. Si acesta poate fi un prim pas catre insanatosirea mediului fotbalistic romanesc.Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii