Înarmaţi-vă cu răbdare! A început luna promisiunilor şi a bălăcărelilor
Înarmaţi-vă cu răbdare! A început luna promisiunilor şi a bălăcărelilorZilele trecute, în municipiul Constanţa au fost scoase din depozite panourile electorale, de pe care până pe 9 decembrie, când vom aplica ştampila pe buletinul de vot, ne vor zâmbi candidaţii pentru alegerile parlamentare. Începând de azi, seara de seară, aspiranţii la un loc călduţ în Parlamentul României vor lua cu asalt posturile TV, radiourile şi ziarele, pentru a-i convinge pe români să le dea votul. Şi odată ajunşi pe „sticlă" vor încerca să „cumpere" electoratul cu promisiuni măreţe, dar şi să arunce cu noroi în contracandidaţi. În pofida crizei economice şi a austerităţii, ofertele electorale ale partidelor şi alianţelor politice, cu care încearcă să obţină voturile românilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, sunt pline de promisiuni generoase. Spre exemplu USL promite reîntregirea salariilor bugetarilor cu 8%, creşterea salariului minim de la 700 de lei la 1.200, până în 2016, păstrarea cotei unice de 16% şi introducerea unor cote speciale de 8% sau 12%, pentru cei cu venituri mici, din 2014, reducerea cu 5% a contribuţiei de asigurări sociale (CAS), începând cu 2013, scăderea eşalonată a TVA, care până în 2016 să ajungă la 19% . USL promite construcţia de noi spitale sau dotarea celor existente, dezvoltarea sistemului de urgenţă SMURD şi deblocarea posturilor din sănătate. Pentru educaţie, liderii USL promit alocarea a 6% din PIB, conform Pactului pentru Educaţie. Printre priorităţile USL se numără finalizarea unor autostrăzi cum ar fi Bucureşti - Arad sau Bucureşti - Iaşi. Pe de altă parte, ARD promite ca salariul minim să ajungă 1.000 de lei în 2015, creşterea câştigului salarial mediu brut nominal lunar, scăderea cotei unice de la 16 la 12%, reducerea CAS cu 5% din contribuţia angajatorului, începând cu 2015. ARD are printre obiective votarea unei noi legi a sănătăţii, dar şi finanţarea şi consolidarea parteneriatul între unităţile de învăţământ profesional şi companiile de profil din România. Programul ARD prevede continuarea construcţiei de autostrăzi şi centuri ocolitoare, conform programului naţional. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 9 decembrie, când cetăţenii vor merge să pună ştampila pe buletinul de vot.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp