Inchideti-va voi gurile lacome!

Cineva, candva, a spus in gura mare, pentru ca scaunul ii permitea: "Inchideti gura copiilor! Spun numai prostii!"

Iar vorbele au tacut, la o plesnitura din degete. Pentru ca omul era un domn care avea o pozitie buna si implicit o putere similara... In spatele partidului, a hainelor scumpe si a prietenilor bine plasati, domnul era, de fapt, o jigodie murdara. Si nimic nu e mai inspaimantator in Constanta decat o jigodie deranjata pana peste poate de vorbe, ca el... adevarurile copiilor au racait in tinicheaua care ii inlocuia inima... culmea, supararea s-a trezit. Povestea e trista si se potriveste "la fix" cu o intamplare decenta, reala si recenta. Un bogatas politician s-a trezit intr-o buna dimineata ca nu e totul cum vrea el. Ca in mica gospodarie pe care o pastorea, cineva vorbise. De fapt, ciripise. La el in ograda nu vorbea nimeni... Era regula! Bine, se mai trezea cate un ametit, dar se reducea singur la tacere, daca nu ii inchideau altii gura. Si atunci, domnul a cerut tacere: ca cica doar asa se tin lucrurile sub control. Si a fost un an, doi, chiar cinci, iar in al saptelea, lucrurile au cam scapat de sub control. Ai mari fusesera transformati, dar copiii scapasera. Fusesera salvati, nimeni nu stie cum. Si cand au pornit, picior de ingraditor nu a reusit sa ii opreasca. Haoleu! Dar s-a suparat boierul! Si a aratat! O chestie interesanta: un amestec de vechi cu nou! Vezi tu, plansul da bine, pateticul poate ajunge la inimile oamenilor. El stia mai bine ca orice... caci ramasese intre timp fara inima, avea doar mici zvacniri, semn probabil ca isi dorea cu ardoare sufletul inapoi. Ei, si nu s-a intamplat nimic si nici pedepsele nu au curs! Si se astepta barosanul sa stea municipiul in coada, mai ales ca supararea era mare. S-a cutremurat putin, e adevarat. Dar a trecut... asa cum a trecut acceleratul... ala din poezia din scoala generala. Nu a inteles el morala, foarte preocupat fiind de binele orasului asta. Mai ales ca e turistic si are nevoie de foarte multe lucruri. Doar de chestii naturale nu mai are nevoie. Cica e perimat! Morala se desprinde din spusele lui. Vrute si slute: "Voi nu aveti treaba?!". Ma gandesc ca a stat prea mult inchis orasul asta... pentru o pereche de pantaloni sport, produsi de o anumita firma, eu si prietenele mele trebuia sa mergem la Bucuresti. In 2004, nu acu' 15 ani. Incet, parca s-a dezmortit treaba, dar giurgiuvelele tot sunt stranse bine. Pentru ca nu trebuie sa inteleaga nimeni libertatea aiurea. Si, asa cum era firesc, masurile de securitate s-au finisat, pedepsele s-au cizelat. In definitiv, oricum ai lua povestea asta, tot amara e. Caci parca nu e nimic mai rau decat senzatia de libertate. Copiii au mai nou voie sa vorbeasca in orasul libertatii pierdute, dar vorbele se intorc inapoi inzecite. Deh! De parca ar fi asta vreo problema... Caci cu cat e mai inchisa poarta, cu atat este mai mare dorinta de iesi!

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}