Încurcate sunt căile achizițiilor publice...

Ne luptăm cu morile de vânt! Trâmbițăm atât de mult transparența în achizițiile publice, că, la un moment dat, unii chiar cred că toate-s bune și frumoase în acest domeniu, că intră în joc numai aceia care se pretează și, mai ales, care ţin cont de reguli. Ei bine, da! Cei mai mulți dintre ei respectă, într-adevăr, regulile, dar pe ale lor!
Se ia o autoritate contractantă, să zicem, o primărie. În paralel, se ia și un agent economic. Deloc la întâmplare, că singuri se aleg. Făcând o statistică a colaborării dintre cei doi în decursul timpului, ajungi, fără să vrei, la cele două „necunoscute“ ale ecuației. Și fără a se lăsa prea mult așteptată, apare și cea de-a treia. Este ea, firma care, culmea, se înscrie la mai toate procedurile de achiziții publice lansate, dar nu câștigă niciodată. Și nici măcar nu se simte lezată în vreun fel de acest statut de perdant de serviciu. E și normal să fie așa din moment ce, odată atribuit un contract care mai târziu va avea și niste suplimentări, acte adiționale și tot tacâmul pentru asigurarea bunăstării celor care se înfruptă din el, va avea și ea partea de consolare, prin intermediul terților.
Este un hățiș greu de bănuit în domeniul achizițiilor publice. Abia când ajungi la miezul problemei, când te apleci cu mai multă atenție asupra unor atribuiri care ți se par nu tocmai ortodoxe, când acestea te conduc la altele care, deși s-au „prescris“, au existat și au lăsat urme adânci în... bugete, atunci începi să te întrebi dacă va mai face, oare, cineva ordine în acest domeniu. Chiar așa, cine și de unde să înceapă o reformă și aici? Atâta timp cât firma „x“, care câștigă an de an contractul cu autoritatea contractantă „y“, are un background de invidiat în domeniul legăturilor de familie sau de afaceri cu cei care conduc destinele respectivel autorități, atâta timp cât se găsesc destui „iepurași“ care se mulțumesc să trăiască de pe urma marilor bufuri financiare date de agenți economici de top (stabiliți dumneavoastră care top!), atâta timp cât prea puțini contestă aceste atribuiri dubioase pe principiile „oricum nu le face nimeni nimic“ sau, și mai rău, „lasă că intrăm și noi în cărți, la următorul“, asumându-şi categoria „a cincea roată la căruță“, speranțele sunt... inutile.
Deja s-a ajuns la stadiul în care nimic din ce povestim noi aici nu mai miră pe nimeni și cei mai mulți privesc acest mecanism prin prisma teoriei „e drept că fură, dar fac și pentru noi ceva“. Până când această mentalitate? Unde ne va duce această nepăsare? La urechile cui trebuie să ajungă toate acestea, ochii cui trebuie să vadă ceea ce e din ce în ce mai deranjant de vizibil, pentru a lua taurul de coarne și a scutura din rădăcini sistemul achizițiilor publice? Căci sunt în joc banii noștri, demnitatea și pretenția de a fi cetățeni respectabili și respectați ai Uniunii Europene!