Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Indemnizaţie mică, după buget, coane Fănică

ro

16 Feb, 2012 00:00 1590 Marime text

corina_samoila.jpgNămeţii ne-au invadat şi, odată cu ei, ne-am mai demonstrat o dată nesimţirea nativă. Eu cred că noi, românii, nu devenim nesimţiţi pe parcursul înaintării în vârstă, ci ne naştem aşa. E ca şi cu inconştientul colectiv al lui Jung... numai că la noi este nesimţirea colectivă.

Noi aşteptăm salvarea şi salvatorul, nu ne-am salva singuri nici în ruptul capului. Nu vorbesc de cei neputincioşi, de copii şi de bătrâni. Nu! Vorbesc de noi, cei în putere, de noi, cei care am aşteptat salvatorii în loc să ne facem drum prin nămeţi. Probabil că în România nu a existat niciodată vreun puşcăriaş care a încercat să-şi sape tunelul de evadare. Posibil să fim prea leneşi şi nesimţiţi şi pentru asta. Oricum, trebuie să admitem că au existat şi cazuri disperate. Sute, mii, şi că acum, mai mult decât oricând, lăsând la o parte nesimţirea afişată la care am făcut referire anterior, trebuie să ne ajutăm semenii. mai mult, eu cred că acum este vremea ca cei avuţi, care câştigă cu duiumul pe spinarea noastră şi a ţării acesteia, să dea înapoi o mică parte din bogăţia lor. Se va întâmpla? Mi-e greu să cred. Zilele astea a apărut o ştire: „Cei 24 de consilieri generali ai PDL Bucureşti îşi vor dona indemnizaţia lunară pentru sinistraţi. Consilierii PDL îşi vor dona indemnizaţiile cumpărând alimente şi produse de necesitate imediată pentru persoanele aflate în dificultate ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, informează un comunicat de presă". Şi, mă întreb... Ai noştri ce ar fi în stare să dea? PDL-ul are trei consilieri şi cinci cartonaşe. Cum aşa? Trei membri şi doi excluşi din partid, dar activi în Consiliul Local. Ce ar dona ei? Praful de pe tobă. Păi cum? Averile-s mari, dar economia nu merge, criza-i criză, nu suntem dispuşi să ne sacrificăm, chiar dacă într-un fel sau altul „păpăm" banii unor oameni. Ca să nu mai zic de PSD-işti. Domnilor, câte contracte cu statul (şi aici mă refer la instituţiile locale sau judeţene) aţi avut de când Mazăre şi Constantinescu au ajuns pe posturi? Să le numărăm? Pe numărata şi pe luata?!?! Vă ţine? Mi-e teamă că nu. Şi indemnizaţia ştim, e mică, după buget coane Fănică (Radu) Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii