Îndreptar educaţional 2010 „Ţi-arată mamaia m..a!"

Multe îi sunt date omului să vadă şi să audă într-o viaţă! Iar eu nicicând n-am simţit mai mult adevărul spuselor de mai sus decât în personalul Sinaia-Bucureşti, în gara Piteşti, când în apropierea mea s-a aşezat ceea ce părea a fi o „respectabilă" familie de cetăţeni minoritari, de etnie romă. Încă de la început, prezenţa celor şapte membri ai familiei cu pricina s-a făcut simţită în mod evident. Nu din cauza mirosului, căci asta a venit ulterior, ci din cauza răcnetelor micuţului odor.

Trebuie menţionat însă de la bun început că nu vorbim despre o familie tradiţională de etnie romă, cu fuste colorate, ghicit în cărţi şi codiţe împletite. Nici vorbă de aşa ceva, din contră: respectabila familie făcea parte din rândul îmbogăţiţilor după „căderea" graniţelor Europei, membrii acesteia probabil strângând bani frumuşei în România din vânzarea lucrurilor „subtilizate" din Italia, Spania şi alte ţări ale bătrânului continent. Dincolo de faptul că micul odor făcea ca un monstruleţ furios (probabil din cauza Chips-urilor picante pe care le primea în loc de lapte), este de remarcat educaţia pe care Domnul Goe de Piteşti o primea (cu volumul ridicat de ambele părţi, să audă lumea că respectabila familie ştie să facă educaţie) de la ceea ce părea a fi tatăl său: „Taci, că vine poliţia! Acum chem poliţistul să te ia!". Sinceră să fiu, m-a amuzat găselniţa tatălui, gândindu-mă că, într-un fel, poate că e bine că cel mic este învăţat să se sperie de poliţist ca de bau-bau. Gluma însă s-a îngroşat când a venit rândul mamaiei să încerce să-l oprească din răcnit pe Goe Piteşteanul. Şi cum s-a gândit respectabila doamnă să-i atragă atenţia micuţului? „Hai la mamaia să-ţi arate m..a!". Poftim?! Am crezut sincer că n-am auzit bine. Probabil la fel o fi gândit şi „Goişor" şi ceilalţi din jurul său, căci mamaia a simţit nevoia să-şi repete spusele, cu şi mai multă convingere: „Uite m..a! Ţi-arată mamaia m..a!". Cu aşa „întăriri", mi-a fost greu să cred că mă înşelam: „mamaia" chiar părea determinată să-i arate micuţului chestiunea cu pricina. Sincer, nici n-am îndrăznit să ridic capul şi să văd ce-i arată efectiv copilaşului de nici doi ani. Prefer să nu ştiu şi să rămân cu impresia că era doar o strâmbătură mai ciudată. Cel puţin, aşa sper, deşi faptul că aceeaşi mamaie încerca să-l înveţe pe puişor primele cuvinte („Ia zi «te f..t în p...ă!»!") nu este de natură să mă liniştească. Totodată, este de menţionat faptul că tocmai membrii respectabilei familii oftau dezgustaţi că „este plin de ţigani peste tot!". Iar asta, după ce aceeaşi mamaie a constatat despre micul monstruleţ că se scărpina cu furie în cap pentru că avea... râie! Halal educaţie primită în fragedă pruncie!