Instigare la revoluţie

A venit timpul ca măcar la 21 de ani de la schimbarea regimului politic, vârstă la care până şi americanii sunt majori, să ne scoatem botniţele de la gură şi să urlăm cât ne ţin plămânii că România este a noastră, a poporului.

Ştiu că este greu pentru oricine să mai dea o şansă ţărişoarei ăsteia, prigonită şi sfâşiată în patru zări, dar haideţi să facem un ultim efort şi să le arătăm cine este cu adevărat stăpân aici. Să nu-i mai lăsăm să taie salariile, să facă împrumuturi aberante, să ne ia şi singura bucurie, copiii, să ne omoare bătrânii sau să ne lase în beznă, pentru a face economie! Să ne uităm la hienele de acum, cu spume la gură de turbare şi să ni-i amintim cu doi ani în urmă, când încă erau în campanie electorală, ca nişte căţeluşi bătuţi de soartă, cum mai împărţeau ei fulăraşe, pixuleţe să dea cetăţeanul votul. Iar unii au uitat de demnitate, de libertate şi de liberul arbitru şi s-au vândut. Măcar acum, când încă mai este o fărâmă de salvat şi mai avem oameni de bine care nu au fugit din ţară, să ne destupăm mintea şi să ne scoatem căluşul din gură şi să urlăm la parlamentarii noştri, o apă şi un pământ toţi. Trebuie să înţelegem că ei sunt puşi acolo să facă ce vrem noi, ei sunt trimişi în Parlament de români şi pentru români, nu pentru ei şi afacerile lor. Dar dacă îi lăsăm să facă ce vor, apoi asta vor face! Aşa că aveţi curaj şi când îl vedeţi pe deputatul şi senatorul vostru, luaţi-l de guler, fără teamă! Nu sunt zei, dumnezei, alahi sau buddhzi (buddhe?!) ci doar nişte neni şi tanti care au avut bani de campanie şi care au vrut la ciolan. Spunem GATA? Este timpul pentru o nouă Revoluţie, dar una cu noi înşine, în urma căreia frica va trebui înlocuită de curaj. Nu mai ascultaţi tâmpeniile pe care le debitează, scuzele jalnice că nu sunt bani, lamentările patetice. Ei trebuie să facă ce vrea poporul şi fiecare vot pe care îl dau trebuie să fie aşa cum vreţi voi. Trebuie ca domnii şi doamnele din Parlament să stea cu frică, să îndure foamea, frigul, indiferenţa, ruşinea de a fi român, umilinţa la care ne supun ei în fiecare zi. Mai există intelectuali şi oameni adevăraţi în România sau toţi au plecat în alte ţări? Şi cei care au rămas mai au putere să se răscoale ori sunt reduşi la tăcere de maşinile, pantofii şi aroganţele parlamentarilor? Sper ca sângele lui Mircea sau al lui Ştefan să nu se fi diluat prea tare cu sângele de hiene necrofage şi să ne ridicăm odată capul înfipt prea tare în ţărână!