Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interesul inainte de toate

ro

07 Apr, 2004 00:00 1162 Marime text
Se trag de tricouri, isi trag coate-n coaste, se scuipa, se injura, iar se scuipa, isi aplica lovituri la turloaie... Ce mai! Un adevarat macel. Nu este vorba despre nici un meci sau despre alt fel de competitie sportiva. Cam asa arata campaniile electorale din Romania acestor ani. Atacurile sub centura sunt menite sa descurajeze adversarul, sa-l reduca la tacere, sa-l zapaceasca in asa fel incat replica sa fie cat mai tarzie. La toate aceste metode de intimidare se adauga si tehnica sondajului, exersata indelung pe parcursul ultimilor 15 ani. Pe margine, electoratul se fortifica prin masaj si exercitii pentru dezvoltarea capacitatii de a rabda fara sa protesteze. Energia acumulata in aceasta perioada va fi folosita in ziua scrutinului, pentru deplasarea la sectiile de votare si completarea buletinelor de vot. Formatiunile politice, cele care au mai ramas, dar si cele proaspat infiintate (pe o piata a politicii cu potential) au descoperit ca opinia publica poate fi "orientata" si prin folosirea unui mijloc mai putin agresiv spre atingerea scopului suprem: castigarea puterii pentru inca patru ani. Testarea optiunilor electoratului este barometrul dupa care fiecare partid isi stabileste strategia pentru alegerile locale si generale. Nu este de mirare ca, inca de anul trecut, aproape toate partidele, la vedere sau la dos, si-au comandat sondaje pentru a vedea care este pozitia pe care o ocupa pe scara valorilor politice, cam care sunt categoriile de cetateni ce sustin respectiva grupare, ponderea la sate si la orase. Astfel de actiuni au mai fost repetate cu mult inaintea declansarii campaniei electorale pentru a testa care sunt candidatii cu cele mai mari sanse in cursa pentru primariile din comune, orase si municipii. Testarea opiniei publice, efectuata mai zilele trecute, evidentiaza faptul ca Adrian Nastase este in fruntea listei candidatilor cu sanse la fotoliul de la Cotroceni. Urmeaza Theodor Stolojan, ce-i drept, la o diferenta de 16 procente. Pentru alegerile parlamentare, procentele acumulate de PSD depasesc 40%, in timp ce Alianta Dreptate si Adevar se apropie de 30%. Consilierii judeteni, membri ai partidului de guvernamant, ar fi votati de 40% dintre persoanele care au raspuns la intrebarile sociologilor, cei ai PNL de 19%, iar reprezentantii PD de numai... 6%. Daca ar fi sa ne luam dupa cifre, am trage repede concluzia ca PSD se afla pe val, deci va castiga detasat alegerile. Mai exista insa o mica problema, creata de numarul foarte mare al nehotaratilor si al persoanelor care au declarat ca nu voteaza. Cum in toate cele trei cazuri este vorba de peste 30% din numarul subiectilor intervievati, ajungem la concluzia ca la testare au raspuns deslusit doar mai putin de 70% din esantionul reprezentativ constituit pentru efectuarea sondajului. Daca vom specula putin datele si daca doar jumatate din nehotarati se vor convinge ca trebuie sa voteze cu opozitia, raportul de forte de pe piata electorala se cam rastoarna. Asa aflam ca mai avem o sansa ca, atat la locale, cat si la generale, opozitia sa obtina o victorie la limita si sa rastoarne astfel guvernarea PSD. Depinde foarte mult de modul in care partidele ce se afla acum in opozitie vor sti sa atraga de partea lor masa de nehotarati. Dar daca, asa cum se preconizeaza deja, campania pentru locale se va dovedi una "murdara", cei ce se vor lasa impresionati de "adevarurile" scoase la iveala cu mare truda (iar de obicei astfel de treburi prind de minune la persoanele care nu au cultura politica sau care se lasa impresionate de "grija" de care dau dovada, din patru in patru ani membrii partidelor) vor fi cei ce vor decide cine sunt castigatorii curselor electorale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii