Invatamantul Abramburicai

Revenirea Ecaterinei Andronescu la conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării ne-a adus haosul din perioada 2001 - 2003, iar problemele reale ale învăţământului sunt tot nerezolvate.

După părerea mea, învăţământul românesc post-revoluţionar a avut o singură perioadă de glorie - când era coordonat de ministrul Marga. Dar, revenind la ministrul Andronescu, poreclită „Abramburica", am observat că, în opt luni de la venirea noii guvernări, a produs două seisme. Primul când a luat la puricat o universitate privată, celălalt, recent, prin emiterea ordinului privind înlocuirea directorilor de şcoli şi a inspectorilor şcolari. Ambele „iniţiative" au fost sortite eşecului, ministrul fiind nevoit, de fiecare dată, să facă pasul înapoi. Dar asta mai puţin m-ar interesa, dacă demersurile sale neinspirate n-ar bulversa învăţământul, şi aşa vai de el. În loc să remedieze probleme de fond, ea este preocupată să-şi plătească poliţe şi să complice lucrurile. Ca simplu cetăţean, dar mai ales ca mamă, cred că şefa de la MECI ar trebui să aibă alte priorităţi şi să lase „inovaţiile". Se spune că învăţământul obligatoriu, de stat, este gratuit. Ştie oare ministresa cât costă un părinte şcolarizarea unui copil în ciclul primar, nu mai spun la gimnaziu şi liceu!? Şi nu mă refer la cărţi, culegeri sau uniforme, ci la dotarea şi întreţinerea sălilor de curs. Pentru a asigura condiţii cât de cât optime, părinţii scot sume importante... anual. O altă „surpriză" a învăţământului post-revoluţionar o reprezintă concursurile şcolare. Mare mi-a fost mirarea când am constatat că participarea copilului la diverse competiţii presupune achitarea unor sume. Eu mirată, copilul dezamăgit. Pentru că neocuparea unui loc pe podium sau aproape de el nu le-a adus celorlalţi concurenţi măcar o diplomă de participare. Pentru unii copii, acela, poate, era primul lor concurs şi consider că se impunea să aibă o confirmare a participării. Trec peste asta. Mă uit la ce mă aşteaptă. Testări din doi în doi ani, treapta şi bac-ul sub alte forme. Cât de relevante vor fi testările, mai ales dacă notele elevilor vor conta în „aprecierea" activităţii dascălilor!? Cât de relevante vor fi, dacă şcolarii vor să ştie mai mult, dar au parte de profesori lipsiţi de pedagogie, nervoşi şi chiar agresivi sau dezinteresaţi şi nerăbdători să iasă la pensie!?

Chiar dacă îmi voi atrage antipatia multor cadre didactice, cred că o evaluare din punct de vedere profesional şi un test psihologic s-ar impune, anual. Referitor la vârsta limită pentru a sta la catedră, cel puţin în şcoli şi licee, n-ar trebui să depăşească 55 de ani. Din punctul de vedere al unui părinte, aceste aspecte ar trebui să preocupe ministerul, indiferent de cine-l conduce.