Învăţământul românesc pe cheltuiala părinţilor se ţine

Se spune că învăţământul românesc este gratuit. Cu toate acestea, realitatea ne arată că părinţii trebuie să facă faţă unor cheltuieli strâns legate de şcolarizarea copiilor. Fie că este vorba de uniformă, manuale alternative, rechizite, fondul clasei şi cel al şcolii, transportul spre şi dinspre şcoală sau meditaţii, costurile ascunse ale învăţământului reprezintă obstacole greu de depăşit în calea dreptului la educaţie al tuturor copiilor, dar mai ales al celor din familii sărace.

Cheltuielile încep încă de când copilul merge la grădiniţă. Exudatul faringian şi examenul coproparazitologic sunt analizele fără de care nici un copil nu poate fi dus la o grădiniţă, mai ales cum sunt cele cu program prelungit. Sunt obligatorii, dar nu şi gratuite. Urmează rechizitele, cărţile, caietele suplimentare, care sunt tot mai multe, parcă, de la an la an. În clasele de gimnaziu, profesorii impun elevilor manuale auxiliare, fără de care, cică, nu se poate învăţa la materia respectivă. Motivul este însă altul! An de an, profesorii se înţeleg cu editurile şi, pentru un comision, vând elevilor manualele auxiliar, pe care le vor folosi în decursul anului. În clasele mici, preţurile caietelor suplimentare sau a manualelor auxiliare sunt mici, de aceea nici părinţii nu au prea multe de comentat. Dar ce te faci când copilul ajunge elev la gimnaziu sau liceu? Costul unui singur manual ajunge şi la 60 de lei şi ce te faci când elevul are câte opt, zece materii? La astea se adaugă fondul clasei, fondul şcolii. Bani pentru firma de pază, pentru o tablă nouă, pentru jaluzele, pentru un scaun stricat şi câte şi mai câte alte necesităţi stringente ale şcolii sau ale clasei. Îngrijorător este că mulţi dintre părinţii nu ştiu cine raportează modul de utilizare a fondului şcolii sau a clasei. Colac peste pupăză, în unităţile şcolare au început să apară aşa-numitele after school sau pe româneşte - şcoala de după şcoală. Iniţiativa profesorilor din clasele primare ar fi lăudabilă dacă nu ar fi pe bani. Părintele ar trebui să plătească 600 de lei pe lună pentru cele patru ore petrecute, în fiecare zi, de copilul său la after school. Dar ce te faci dacă ai 800 de lei salariu? Dacă ai rate la bancă sau plăteşti chirie? Prin urmare, şi această „şcoală după şcoală" este doar cei cu bani în buzunare. Restul să se descurce cum pot! Şi nu am greşi cu nimic dacă am spune că

şcoala românească pe banii părinţilor se ţine.