„Jaful" de la IPJ a fost „decontat"???
„Jaful" de la IPJ a fost „decontat"???Dragii mei, aţi mai citit vreun rând ceva despre „hoţomana" angajată în funcţia de contabilă la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, despre care s-a scris la greu în urmă cu două săptămâni? Dacă da, daţi-mi de veste, căci n-am mai auzit mai nimic. Şi intuiţia îmi spune că povestea se v-a îngropa uşor, uşor sub preşul deja plin cu rahat al purtătorilor de caschetă, alea care le-or mai fi rămas după ce au aruncat cu ele-n gard la Cotroceni.
Habar n-am cine este femeia cu pricina, tot ce am aflat e că provine din sistem, mai exact de la Poliţia de Frontieră, că a dat un concurs pentru post şi că angajarea sa coincide cu mandatului actualului „comandant suprem", Dumitru Catană, comisarul care se dă din ce în ce mai mult plecat dintre noi, dar nu-i bai, că nu-i simte nimeni lipsa. Fie din cauza climei sărate şi destul de aspre încă, deşi e martie, fie din cauza laptelui şi a mierii care curge pe străzile urbei sau a bunei înţelegeri în care trăim noi, constănţenii, de am ajuns să stăm la masă cu pistolarii din Piaţa Chiliei şi cu peştii de pe Caraiman.
Aşa se face că acuzaţiile grave care planau asupra contabilei de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa s-au mai îndulcit, purtătorii de vorbe ai instituţiei îşi îneacă virgulele şi ghilimelele când li se cere un punct de vedere în acest caz, iar şeful, şeful ăl mare îţi trânteşte telefonul în nas, presat fiind de lucrări importante ce nu suportă amânare. Treaba asta cu dispariţia banilor, câţi or fi 5.000, 6.000, 10.000, chiar nu mai contează zerourile, pare deja cusută cu aţă albă, iar suspiciunile apar tocmai din refuzul fără echivoc al celor îndrituiţi să facă lumină în acest caz.
Adică, ce să înţelegem domnule comisar-şef Catană, că femeia asta, care lucra de doar două luni în IPJ, şi-ar fi permis să bage mâna în caraiman de capul ei, iar domnia voastră, Sfânta Filofteia a poliţiei române, deghizată în înger fără aripi, aţi aflat fortuit de „megafurtul secolului" de la un funcţionăraş al Curţii de Conturi??? Aveţi curajul s-o aduceţi pe biata femeie în faţa presei şi să declare tot ce ştie în acest caz, unde s-au dus banii şi cine a semnat decontul pentru o bună parte din suma declarată lipsă de controlorii Curţii de Conturi? Între cinci anchete cu autor necunoscut, interogatorii sau ture date prin Portul Constanţa, unde vă place să vă faceţi veacul, faceţi-vă timp şi spune-ţi adevărul, ne-am săturat de purtători ilegali de pantaloni, cu outfit moale şi pufos, plătiţi din banii noştri. În consecinţă, stau şi mă întreb cam cât de idioţi ne credeţi să ne mulţumim „decât cu pufosul perfect" (sic!). Asta îmi aduce aminte de bancul ăla despre culmea impotenţei, care s-ar putea să fie şi eticheta mandatului dumneavoastră la Constanţa. Ştiu, ştiu că speraţi ca dosarul bietei femei să bată pasul pe loc cam pe atât cât să aveţi timp să vă lăsaţi la vatră, dar ştiţi ce spune o vorbă românească: „Nu mor caii când vor câinii".
Au mai încercat şi alţii să se facă generali (chestori) aici, ca să plece acasă cu capul în pământ, dar cu tresele şi pensiile la purtător. Ar fi păcat să le îngroşaţi rândurile doar pentru o poveste cu 3.000 de arginţi decontaţi...
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Comisarul 03 Mar, 2011 13:27 Nota 10 pt cele scrise!!! Totul a fost o mascarada a sefilor ce nu o suporta pe noua contabila sefa. De ati sti voi, presa, ce tactici aplica acesti rechini si cum se folosesc chiar de unii colegi de breasla, din presa, pt a distruge imaginea unui alt coleg!
- Horatiu 03 Mar, 2011 13:21 felicitari domnisoara pentru punctul de vedere.
- Dan Pitran 03 Mar, 2011 08:50 Nota 10 cu felicitari pentru ceea ce am citit aici.
- h 02 Mar, 2011 23:26 rapotan l-a invatat tot ce face catana este rodul iluziilor lui rapotan.catana e nevinovat,il joaca altii prin rapotan