Jurământ pentru odihnă

Unii dintre primarii din judeţ se pregătesc să-şi prezinte bilanţul la un an de la preluarea mandatului. Or să se laude, fără îndoială, cu grandioase proiecte de infrastructură, de parcă asfaltul şi canalizarea n-ar trebui să fie, în secolul XXI, fireşti. Or să spună că ei vor, dar că birocraţia pe care o presupune accesarea unui proiect derulat pe fonduri europene este greoaie şi bla, bla, bla... De-aici încolo e previzibil. Or avea şi oamenii ăştia, într-o măsură mai mică sau mai mare dreptate, dar povestea asta se tot repetă obositor din 2007, fără ca ceva să se fi schimbat între timp.
La un spectacol similar vom asista, probabil, în luna decembrie, atunci când aleşii de top ai neamului de rând vor împlini, şi ei, un an de la preluarea mandatului de senator sau deputat. Puţini dintre parlamentarii constănţeni vor avea ceva de spus. Fiindcă deşi de la debutul actualei legislaturi au trecut luni bune, unii dintre ei încă dorm.

Încă se obişnuiesc, se „acomodează”, aşa cum le place lor să spună. Interesant, unii s-au acomodat deja atât de bine, încât nu mai ştim nimic despre ei. În afară de „depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor”, în şedinţă solemnă, evident, n-au mai avut nicio luare de cuvânt. Sunt deputaţi şi senatori care nu-şi informează alegătorii cu privire la activitatea lor în Parlament. Poate pentru că nici nu au aşa ceva. Oameni plătiţi din bani publici care se agită, cel mult, pe Facebook. Oameni pe care, odată finalizată campania electorală, nu i-am mai auzit, nu i-am mai văzut în niciun context. Oameni care par să fi depus jurământ pentru odihnă îndelungată, pentru căpătuirea personală şi pentru cea a prietenilor şi apropiaţilor.

Sunt, printre aceşti parlamentari, figuri care n-au ce căuta în Senat şi-n Camera Deputaţilor. Care au câştigat colegiul graţie unui sistem pseudo-uninominal şi care, în niciun an, au debarcat din partidul din partea căruia au candidat. Genul acela de oportunişti care ar face şi ar spune orice pentru funcţie. Care semnează - dacă totuşi semnează - orice iniţiativă legislativă, doar de dragul de a-şi vedea numele pe hârtii. Sau care trimit tot felul de scrisori deschise şi interpelări de amorul artei. Concret, însă, ei nu fac mare lucru. E, şi în cariera asta parlamentară, o plăcere histrionică de a plăcea, de a fi adulat, de a fi în centrul atenţiei pentru că nu faci nimic. Trist, pentru că vorbim, în definitiv, despre ăia care-au şi-au ambalat lenea într-un mandat de patru ani.

Habar n-am ce-a făcut, spre exemplu, deputatul PNL Victor Manea, aflat la primul mandat parlamentar. N-a trimis niciun comunicat de presă, n-a susţinut nicio conferinţă, iar în afara jurământului nu a mai avut nicio luare de cuvânt în Camera Deputaţilor.
Nici despre Mădălin Voicu, deputatul muzician „paraşutat” de la Bucureşti, n-am auzit mare lucru. E drept, pe social democrat îl putem vedea mai repede la televizor, dar în capitală, decât în colegiul său.
Exemplele pot continua.