Kelemen Hunor, în tutu pentru alegerile UDMR

Tămbălăul cu Teatrul de Operă şi Balet "Oleg Danovski" s-a încheiat de ceva vreme. Eu una m-am străduit să scot adevărul la iveală şi să pun un pic umărul la salvarea brumei de cultură din Constanţa. Dar ştiţi ceva? Regret...

Degeaba m-am dat de ceasul morţii pentru a nu-i lăsa pe oameni pe drumuri, pentru a aduce la spectacole persoane, să mai asculte şi să vadă junii ceva altfel, chiar dacă e câh la Operă. Cu chiu, cu vai s-a făcut transferul Teatrului către Ministerul Culturii, dar nu fără drame verdiene. Naivă din fire, am crezut, ca orice alegător prost, că Kelemen Hunor (nu scuzaţi cacofonia) va face ceva concret pentru oamenii ăştia, artiştii, adică. Am văzut că au renunţat la banii pentru modernizarea site-ului propriu şi au investit în prezentarea pe internet a Teatrului. Mai bună, ce-i drept, dar lacunară şi de mântuială pe alocuri, aşa cum se face orice treabă la români. Clar este că Hunor şi-a exersat imaginea şi super-unguraşul a adunat simpatia care l-a propulsat în fruntea candidaţilor pentru alegerile interne UDMR. Pe lângă acest câştig, nu s-a întâmplat nimic în bine. Şi ar fi atât de uşor să fie aduşi spectatorii în săli... chiar dacă educaţia culturală de acasă se limitează la MTV. Parcă, din când în când, face bine pentru suflet şi cerebel o ieşire la operă, te face să te simţi un pic mai inteligent decât alţii. Dar cum să aleagă un puşti de 17 ani între un spectacol de balet şi prezenţa Biencuţei sau a altor pipiţe pestriţe în club? Se compară graţia şi ţinuta unei balerine cu bombele sexy cu combustie internă? Sau un tutu cu o fustă mini şi tocuri? Îmi pare tare rău că nu am fost născută mai devreme... mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o Constanţa în care clădirile vechi stăteau "în picioare", în care maşinile erau rare şi trăsurile dese, muzeele pline de oameni şi emoţii, baluri şi serate pentru tineri, în cadrul cărora tinerii domni trebuiau să aibă un vocabular ceva mai dezvoltat pentru a-şi regăsi numele în carneţelul de dans al domnişoarei pe care o plăceau. O lume în care "mulţumesc" şi "bună ziua" însemnau cel mai mic gest de curtoazie şi multe altele, care, dacă le-aş înşirui, m-ar face de râsul devoratorilor de video-chat. Până una-alta, încet şi sigur, opera şi baletul din Constanţa vor muri, ca şi muzeele, teatrele, bibliotecile, sălile de expoziţie. Mai este pentru cineva o noutate dacă spun că locurile la facultăţile de arte plastice din ţară şi din România nu s-au ocupat? Păi cine ar mai vrea, chiar dacă are talent, să facă patru ani o facultate după absolvirea căreia moare de foame? Problema este că în lumea civilizată, de unde importăm orice tâmpenie, cultura se vinde foarte bine, dar nu au destule talente care s-o practice. Iar noi, ca de obicei, ne debarasăm şi ne ruşinăm cu tot ce avem bun şi scump.