La Constanţa, unde face Bulă-armata! Bază de instrucţie a luptătorilor psihotronici

Eu şi cei asemenea mie - adică cu ceva bun-simţ de la mama şi tata, plus câteva clase în plus peste tren - facem parte dintr-o minoritate, mai bine spus anormalitate a lumii contemporane. Normalitatea este o noţiune statistică dată de majoritate, motiv pentru care logica mă face să realizez că, fiind puţine specimene ghidate de glagore rămase în habitatul toxic constănţean, eu mă număr printre cei anormali. Ce vreau să spun? Că am suferit un şoc zilele trecute, când raţiunea mea a lovit un gol de aer şi m-a trimis la plimbare prin staţiuni. Am început, pe 15 august, cu o vizită pe faleza din Constanţa. Superb! Mai ales nimfele Zeului Neptun, care ne-au transpus cu totul în lumea adâncurilor, a magiei, a sirenelor filiforme şi, mai ales, ne-au dat o lecţie de salvare a balenelor, prin înseşi persoanele lor. De-a dreptul divin! Acesta a fost primul fel, deloc uşor digerabil. După ce am ieşit din aglomeraţia urbană, am ajuns într-o staţiune al cărei nume nu vreau să-l divulg, ci doresc să păstrez un mister gri asupra lui. Acolo m-am trezit într-un film de groază. Jur! În primă instanţă, puţea aerul, duhnea a putreziciuni, nu exagerez. şi am ajuns la plajă. M-am convins că românului îi place să facă băi se soare reflectat în cutia de bere şi să inspire aer sărat de la hamsii cu mujdei. Nu am văzut în viaţa mea atâta gunoi pe plajă, încât să nu se vadă nisipul printre el. În clipa aceea, mi-am dorit să văd un cetăţean care aruncă ceva pe jos! Îmi alimentam căutarea lui prin scene ce ar fi putut deveni reale: şi cum m-aş fi răţoit la el, cum l-aş fi porcăit. Însă frustrarea a rămas fără aplicaţie practică. Apoi a urmat o scenă fantastică: se făcea că era o mulţime de oameni ce erau aşezaţi în semicerc, ce priveau cu gura căscată la ceva. Neputând trece pe lângă respectivii, m-am gândit să-i rog să se dea la o parte. M-a auzit cineva? Deloc! Aceştia urmăreau cum un ins arunca la COŞ o minge!!! Nu, sigur este ceva în neregulă cu mine! Cum să faci cerc în jurul unuia care aruncă o minge în coş? Cât de dereglat să fii? Gata! M-am umplut de nervi! Mai bine să ne aşezăm la o masă să bem ceva rece, să-mi potolesc venele clocotinde. Şi aşteaptă ospătarul... şi vine un nene cu cămaşa jegoasă, transpirat, care era plin de scârbă când a aruncat meniul şi a luat comanda cu: Zi ce vrei! Dacă plecam, eram nesimţită, dacă îi spuneam ceva, atunci în pahar ar fi făcut pluta vreo flegmă. Care era ieşirea? Taci şi înghiţi! Ultima picătură a fost parcarea, în alt loc. Mergând cu maşina pe o alee, iată că a ieşit în cale o barieră, fix ca o nălucă. Oprim. Vine băiatul cu carneţelul şi cere 12 lei, pe toată ziua, la ora 19.00. Bine, dar nu stau decât 30 de minute! Nu se putea decât aşa. Plătim. OK, dar acum putem şti şi noi ce apăra bariera? Da, nimic. Nişte şmecheri care şi-au pus maşinăria aşa, pe o stradă, să facă bani de la proşti. E minunat litoralul Mării Negre sau ce?!