Editorial Lecția de dobrogenism a Profesorului

Aș vrea să scriu cât mai ordonat , așa - să încapă într-o pagină de ziar -, despre Gheorghe Dumitrașcu. Despre Profesorul, aplecat cu acribie spre sufletele tinerilor, învățându-i să fie buni români, despre  istoricul cufundat în arhive, scotocind după valorile perene ale neamului,  despre  parlamentarul virulent, cu o voce pe care o mai poartă încă mulți în memoria auditivă pentru că tuna ori de câte ori spunea răspicat  adevărurile timpului, susținând cu devotament interesul național.

Despre strădaniile lui de a face o universitate la Constanța, visul atâtor generații de înaintași, despre colaborările lui inconfundabile risipite în publicațiile  noastre la orice chemare.

Despre Omul Gheorghe Dumitrașcu, sensibil, înflăcărat,  romantic,  vulcanic, lovit de unii dintre ai lui mișelește, pe la spate, pe care-i ierta mereu înțelegându-le micimea.

Gheorghe Dumitrașcu  era generos,  suflet ales, iubitor, dăruit oamenilor.

Ce a reprezentat Gheorghe Dumitrașcu în viața Dobrogei?

Greu de estimat acum, sub imperiul emoțiilor și al lacrimilor. Vor mai trece anii, alte generații vor inventaria enorma operă a istoricului și vor înțelege, cu siguranță, adevărata valoare a scrierilor sale.  

Cred că cea mai frumoasă lecție pe care ne-a lăsat-o Gheorghe Dumitrașcu este dobrogenismul pe care ni l-a predat în fiecare zi, picurându-ne în suflete iubirea pentru aceste locuri și pentru acești oameni, țăranii lui. Citindu-i  articolele, studiile, însemnările  despre   oameni,  localități, vechime, tradiții înțelegi mai bine, te molipsești până la devoțiune de acest inconfundabil spirit al locului.
Prin Gheorghe Dumitrașcu Nisipari, satul din buza Medgidiei, a rămas în legendă,  dar și Constanța, și  Dobrogea toată.


Îi suntem datori lui Gheorghe Dumitrașcu. Fiecare din noi și toți împreună. Nu am știut să-l prețuim cum se cuvine atunci când s-ar fi bucurat copilărește pentru orice gen de recunoștință. A oferit și obrazul celălalt când detractorii au crezut că-l înving public. Rănit, a știut să treacă mai departe. Și a visat la un timp când vom fi mai buni, mai uniți, mai adevărați. Precum țăranii lui, dobrogenii adunați aici, pe pământul ars de așteptări, sub semnul muncii, respectului și al iubirii de oameni.

  La revedere, Profesore!