Legea-i lege, banu-i ban...

Sunt multe legi în țara asta, una însă le dă, cu siguranță, fiori reci pe șira spinării autorităților publice locale. Legea 544/2001 sau, pe înțelesul tuturor, legea privind liberul acces la informațiile de interes public.
Primăriile sunt cele dintâi care cad victime sigure acestei legi. Orice tentativă de a afla o informație de interes public se soldează de cele mai multe ori cu o tresărire. Dar de ce vă interesează?! Pentru că trebuie să se știe! Pentru că nu este nimic secret în activitatea dumneavoastră! Pentru că oamenii v-au ales și printre promisiunile făcute, mulți v-ați lăudat cu transparența în utilizarea banului public! Ei bine, da! Aici bate totul! La banul public! Cum este el folosit, cine beneficiază de el, dar mai ales pe ce criterii sunt selectați cei care au parte de el. Vorbim de achiziții publice, vorbim de licitații, vorbim de contracte, vorbim de închirieri, toate din acești bani publici!
Cei care se simt îndreptățiți să fie zgârciți cu astfel de informații sunt probabil și cei care au ceva de ascuns. Altfel cum să justifici ignoranța manifestată față de o adresă întocmită în baza Legii nr. 544/2001, refuzând efectiv să răspunzi și, știind bine că dacă nu o vei face de bună voie te va sili instanța. Pentru că, din fericire, legea invocată mai sus îți dă dreptul să te adresezi instanței în cazul în care nu obții informațiile solicitate direct de la instituția vizată. Și, uite așa, ajungi să te judeci pentru, să zicem, niște procese verbale întocmite în urma şedințelor de deschidere a ofertelor pentru atribuirea unor contracte de achiziții publice. În aceste condiții, nu ai cum să nu te întrebi ce au de ascuns respectivii de refuză să elibereze documentele cu pricina? De ce este nevoie ca o Primărie să ajungă în fața instanței pentru a face publice niște documente care, prin definiție, sunt publice? Cum se numește asta? Sfidare la adresa societății civile și a banului public? Bătaie de joc? Indiferență? Lipsă de respect? Lipsă de transparență?
Este lesne de înțeles că, la final, vei avea câștig de cauză în instanță, că orice justificare ar căuta o autoritate pentru a te împiedica să intri în posesia acelui document, atâta vreme cât în joc sunt bani publici nu prea are scăpare și, vrând-nevrând, va trebui să-și calce pe inimă și să pună la dispoziție documentele solicitate, documente din care cetățenii pot afla informații referitoare la cum a fost atribuit contractul, cine au fost ofertanții, dar mai ales cine a fost câștigătorul... E drept că, mai apoi, avizat sau nu, oricine se poate întreba: cum de ajung aceleași firme să fie veșnic ofertante de profesie, iar altele câștigătoare înrăite? Poate că tocmai aici este misterul care trebuie păstrat cu sfințenie, dar care nu face casă bună cu legea. Dar, nu-i așa, legea-i lege, banu-i ban! Cel puțin în România...