Lumea se micsoreaza

Viata te fura de nu te vezi: e bine sa tii legatura cu cei dragi ca sa nu intepenesti de uimire cand vezi cat de mult s-au schimbat. Nu o data mi s-a intamplat ca, in locul persoanei X, sa intalnesc un cotlet vorbitor, un robotel ruginit ori vreo maimuta cu creierul ca jeleul. Te uiti la cel din fata ta si-ti vine sa-l strangi de gat: hei, ce-ai facut cu prietenul meu, allien nenorocit, l-ai halit sau i-ai furat buletinul? Il impungi cu degetul in burta, sa vezi daca-l ascunde acolo pe omul tau si te-ntrebi daca n-ar fi mai bine sa chemi politia, pe Mulder ori capitanul Picard, sa dezlege sarada. Cand nu-i vedem pe cei dragi, pastram in minte ultima lor imagine, de parca ar fi ramas inchisi intr-un sertar pana am catadixi noi sa-l deschidem. Zilele trecute mi s-a facut dor de prietenul G, pe care nu-l mai vazusem de luni de zile. Am insfacat telefonul si m-am bucurat cand l-am auzit flecarind: vocea, frazele, exclamatiile lui erau neschimbate. Nici un vant nu-l luase pe sus, sa-l duca pe vreo planeta bolnava, nici un extraterestru nu-si lasase balele-n corpul lui, executand cine stie ce plan de cucerire a lumii. Totusi tineam sa il vad, asa, "de control". Dupa ce ne-am spus buletinul de stiri, am stabilit un punct la jumatatea distantei si-am pornit unul spre altul prin seara minunata de vara. Pe drum, am avut ragaz sa ma ingrijorez in privinta unor chestiuni, aparent, minore, din discutia noastra. Un pic de neliniste nu strica nimanui, iar cand e vorba de prieteni, nici paranoia nu e de colo: "planurile s-au schimbat", imi aruncase G, "trebuie sa ne vedem!" Nu-mi aminteam despre nici un plan, rupsesem caruta de ceva vreme si fiecare-si vazuse de rotitele lui. Sigur, obisnuiam sa schimbam fraze nastrusnice, ne mai serveam cate-un "text" cu schepsis, asa, ca "de la scrib catre scrib". Dar am grabit pasul, asa, "de control". Ne-am intalnit si, luati de-ale vorbelor valuri, nici n-am realizat cand am ajuns in Mamaia, in fluviul ala de haine, mirosuri, zgomote si creaturi. Am ajuns la o cosmelie de lemn de pe plaja, zgaltaita de-un soi de muzica house: un fierastrau nervos taia aerul in fasii egale si o gramada de pusti se zbuciumau, fermecati, sub containerele cu sunete ce le cadeau drept in teasta. Ne-am fatait printre spasmele emancipate ale pustoaicelor transpirate, cautand o margine unde sa ne-auzim cand urlam unul la altul. Pana la urma am coborat pe plaja. Aici G imi spuse povestea lui: in ultima vreme isi oferise luxul de-a sta cat mai mult singur intre patru pereti. A stat si s-a gandit. La toata agitatia asta, a lui, a lumii din jur, a tuturor lucrurilor care fug din toate partile in toate directiile. Concluzia sa era ca ne indreptam, cu toata viteza, spre punct, ca lumea se micsoreaza vertiginos, ca totul e din ce in ce mai scurt si mai mic, timpul, portiile vietii, sentimentele, senzatiile, placerile, pana si Dumnezeu se micsoreaza vazand cu ochii! M-am holbat inaintea mea, parca asteptandu-ma sa gasesc un G de dimensiunea unei alune. Chiar si muzica s-a micsorat, facu el, uite, de 30 de minute se-aude un zanganit continuu de care nimeni nu se plictiseste. In curand vom auzi numai un tiuit si vom fi in extaz. Mi-am imaginat piuitul ala de spital, accelerat de pulsul care scade dramatic, apoi tiuitul care anunta ca inima s-a oprit. Nu-i frumos sa dansezi pe-o muzica de-asta! Poate prietenul meu s-a imbolnavit? Poate un allien il schimbase cu altcineva? Vin peste noapte, ti se strecoara in trup si spera ca ne vor cuceri lumea. Am sarit intr-un taxi, in spate, pentru ca doream sa-mi mestec singur toate gandurile. In drum, el opri sa mai ia niste calatori. Am carait, dar soferul imi spuse ca n-am decat sa cobor, asa ca trei tipi se inghesuira alaturi de mine. Poate ca G. avea dreptate si lumea chiar a-nceput sa se micsoreze. Intr-o zi voi ajunge acasa si voi vedea ca nu mai incap pe usa.