Lupta pierduta cu viata...

Nu mai ai familie, prieteni, şi nici măcar o viaţă proprie. Drogul îţi fură şansa de a trăi...

Drogurile îţi pot răpi viaţa, dar îţi pot da o altă viaţă. O viaţă în care eşti tu... deasupra lumii... Încerci să renunţi, dar mereu te întorci la momentele rupte de realitate, în care puteai zbura, puteai să fii stăpânul lumii, în care căpătai un curaj extraordinar, care te îndemna să faci şi cele mai nebunşti lucruri.

Sunt nopţi în care „eu sunt mereu el". Până de curând, credeam că drogurile îţi pot da o forţă diabolică. Deodată amintirile goale petrecute într-un moment rătăcitor din viaţă, încep să vorbească... şi aud voci... peste tot... în spatele peretelui. Vreau să-l zdrobesc, să simt cum se dărâmă, dar forţa diabolică dispare încet şi devin într-o clipă un om slab... un prizonier al amintirilor goale.

„Gata, am plecat! Mă ridic de la masă. Îmi înfăşor fularul în jurul gâtului, îmi închid hanoracul până la ultima capsă, strâng mâinile celor din jur, cobor în fugă scările şi mă năpustesc în stradă ca un puşcăriaş eliberat în sfârşit după mulţi ani". Asa s-a simţit George Vasilievici. Aşa se simt toţi cei care aleg să îşi schimbe geaca pentru o doză.

Vasilievici s-a spânzurat cu un fular... Oare nu a mai suportat? Aerul era din ce în ce mai irespirabil, iar trădarea din ce în ce mai apăsătoare. Oare cum a fost ultima zi? Dar ultima secundă? Am început să citesc fiecare vers de-al său... tensiunea îmi creşte... simt cum părul mi se electrizează... sângele mi se răceşte...