Mai catolici decât Papa „C...a apucă prăjina să bată c.....e din sat"

E campanie electorală (încă). Să curgă plângerile, să curgă documentele despre unii sau despre alţii dintre candidaţi, să curgă actele despre licitaţiile mai mult sau mai puţin trucate! Nu de alta, dar când este momentul mai bun să ne uităm în ograda eventualilor rivali şi să vedem ilegalităţile pe care le-a comis sau intenţionează să le comită? Să nu ne înţelegem greşit, nu contestă nimeni existenţa documentelor sau a eventualelor ilegalităţi. Dar atâta vreme ce s-a făcut? De ce nu au apărut până acum documentele minune, de ce până înainte de campania electorală ilegalităţile se comiteau şi nimeni nu striga? Iar fenomenul este generalizat, este unul naţional chiar.

Nu doar la Constanţa, Bucureşti sau în Cucuieţii din Deal candidaţii sau contracandidaţii îşi aruncă unul în altul ilegalităţile pe care le-ar fi comis sau ar fi vrut să le comită, dar n-au mai reuşit. Şi cine strigă despre aceste ilegalităţi? Păi, oameni care la rândul lor au belelele lor. Sau scheletele lor din dulap. Însă se pare că funcţionează de minune principiul „curva apucă prăjina să bată curvele din sat", iar candidaţii se dau toţi mai catolici decât Papa. Trist este că scopul nu este acela de a arăta efectiv bubele sau mătreaţa, metaforic vorbind, din capul contracandidatului, cât de a lua ochii alegătorilor, de a le îndepărta atenţia de la lucrurile şi lipsurile cu adevărat importante. De altfel, în timpul campaniei, toată lumea vrea binele comunităţii, fiecare vine cu soluţia salvatoare, căci abia atunci o găsesc, fireşte. Şi, în definitiv, ce are de câştigat alegătorul din întreaga bălăcăreală?! Mai nimic. După circul „pre-vot", rivalii de ieri ies împreună la băute, să sărbătorească succesul unuia sau al altuia şi să pună la cale planul de „cotropire" a urbei. În câştigul tuturor politicienilor şi în detrimentul alegătorilor. Nu de alta, dar învingătorul are nevoie de o echipă, iar de cele mai multe ori o găseşte în rivalii de ieri, proaspăt-tehnocraţii de azi, variante viabile pentru un guvern, un consiliu local sau un orice altceva de unde s-ar putea rotunji fondurile politicienilor. La rândul lor, perdanţii deveniţi proaspăt tehnocraţi au şi ei nevoie de susţinere, nu numai politică, dar şi financiară, motiv pentru care, după alegeri toţi sunt uniţi sub aceeaşi umbrelă, nu care cumva să fie stropiţi de expectorările electoratului proaspăt trezit din „euforia" alegerilor. Şi totuşi, alegătorii cred sau vor să creadă, de fiecare dată, în candidatul bun. Sau „mai bun". Dar toţi sunt prieteni, cum am mai zis, uniţi de aceleaşi interese financiare. Iar documentele cu pricina, prin care până mai ieri se incriminau ilegalităţile, se îngroapă la loc, timp de câţiva ani. Mai exact, patru. Până la următorul scrutin.