Maselarul
Maselarul
10 Jan, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1464
Marime text
Aveam probleme cu dintii. Ma sacaia, in special, o masea care-mi disparuse din gura subit: ma parasise fara nici un avertisment, fara pic de mila, trecand peste toate lucrurile care ne legau de atata vreme. Dupa ce-am stat asa, ca prostul, vreo 6 luni, asteptand sa se-ntoarca, am realizat ca trebuie sa ma impac cu realitatea si, sprijinit de-un amic dezinteresat, am hotarat sa-mi refac viata. Sa-mi fac de cap. Sa umplu cat mai iute golul imens lasat de nerecunoscatoarea tovarasa. Simtindu-ma, in sfarsit, disponibil, amicul mi-a turnat o gramada de povesti senzationale din lumea maselelor, despre societatea secreta a dintilor de portelan, lumea selecta a danturilor de cristal sau clubul exclusivist al implanturilor de diamante. Amicul meu chiar baga mana-n foc ca vedetele autentice renunta deliberat la podoabele naturale doar ca sa aiba o gura croita dupa ultima moda, dichisita la patru ace, dupa toate rigorile mondenitatii. "De ce crezi ca au atata succes? Nici nu stii cate atarna de un suras! E altfel cand deschizi gura ca basculanta, larg, si raspandesti in jur numai stralucire! Toata lumea se-nghesuie-n preajma ta, de parca ti-ar curge din gura doar perle si diamante!" Ce-i drept, nici nu stiu daca mai zambisem, dupa ce ma parasise maseaua, iar cand suradeam, nu eram nici macar la nivelul unui soare cu dinti... Imbarbatat astfel, abia asteptam sa ajung la un specialist care sa-mi prezinte toate minunatiile amintite. Fireste, amicul cunostea deja unul, pe care s-a simtit imediat obligat sa mi-l recomande: "la asta garantez personal ca n-o sa te doara de fel; nici n-o sa simti cum lucreaza. Usooor, ca o pana de porumbel!" Asa ca m-am dus fluierand, va dati seama, de parca in cabinetul acelui dentist ma astepta aventura unei vieti pline de chicoteli si gadilaturi. E drept ca am stat in anticamera aproape o ora sa-mi vina randul. Dar asta m-a intaratat si mai mult. Oricum, ce-nseamna o ora fata de cele sase luni de pustiu si vaiete? Privind la calmul celor din jur, ai fi spus ca ne aflam intr-o agentie matrimoniala iar specialistul urma sa ne umple tuturor haurile din viata si din gingii, gasindu-ne consolari dintre cele mai alese, pe masura poftelor. Avea dreptate amicul: maselarul lucra usor, ca o pana, ca nu se-auzea de dincolo nici un sunet. Stiti ce atmosfera-i, de obicei, in astfel de locuri: tiuiturile alea ingrozitoare, scrasnetele agregatelor de sfaramat si forat, vaietele infundate, pacientii care ies cu falcile-n mana sau cu o bucata din halatul doctorului in coltul gurii... E drept ca nu vezi cozile astea acolo... Aici, mucles, nu auzeai nici un sunet, toti ieseau muti, parca hipnotizati, cu o sticlire ciudata in ochi care ne intarata si mai mult. In fine, mi-a venit randul la fericire. Specialistul mi-a zambit foarte larg si, cand a deschis gura, parca ma polei cu diamante. Coplesit, m-am asezat pe scaun, al carui spatar era foarte lasat pe spate, de parca trebuia sa adorm. De altfel m-a cuprins, imediat, o moleseala placuta, iar cand specialistul imi vorbi prima oara parca-l auzeam dintre nori. Mi-a apucat, delicat, mandibula si-a inceput sa mi se uite in gura cu deosebit interes, zambind in rastimpuri, de parca vedea un desen animat cu Tom si Jerry. Din cand in cand cotrobaia delicat pe acolo, palpand si ciupindu-mi cate un dinte de parca nu-i venea sa-si creada ochilor. In fine, dupa vreo cinci minute, stinse lumina, iti scoase manusile si-mi spuse ca-s gata. De necrezut, terminase! S-a asezat pe scaun, a facut tot felul de insemnari pe o foaie, apoi mi-a-nsirat cu precizie ce probleme aveam. Ma rog, niste carii, niste tartru si-un hau urias in loc de masea, ce trebuia musai consolat imediat. Pana aici perfect, mi-a spus ce stiam, adica mi-a dovedit ca-si stia meseria. M-a programat pentru alta sedinta si mi-a rupt o chitanta: pana la capitolul urmator, trebuia sa-i platesc prima consultatie. N-am avut nici o reactie. Am scos, hipnotizat, 150000 de lei si-am iesit ca un somnambul. Probabil o sticlire in ochi care i-a intaratat si mai mult pe cei care-si asteptau randul in anticamera. In frigul de-afara, insa, m-am trezit si-am realizat lucratura: cum adica, ma usurase de atata banet doar ca sa-mi spuna ce stiam si eu? M-a apucat revolta. Si m-am hotarat ca, asa, de-al dracului, sa-i trag clapa si sa nu ma mai duc la urmatoarea sedinta, chiar de-ar fi fost sa-mi incalte dintii pe gratis cu diamante. Abia acum ma-ncearca o banuiala: ca toti cei din anticamera specialistului au procedat la fel. Ca poate nici nu era un specialist adevarat: te taxa zdravan la prima consultatie si plecai multumit ca te-a costat doar atat. Cam asa se-ntampla si dupa alegeri. Vine cate un maselar, cu ranjete de diamant, se uita la haul din gingia economiei si zice: nasol, uite ce de-a gaura! Trebuie sa platiti. Iar prostii de noi, platim consultatia asta si nici ca ne mai intereseaza. Cand auzim de politica, dam pe alt canal si ne felicitam ca am scapat asa ieftin.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii