Metroul, retailerii si developerii
Metroul, retailerii si developerii
09 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1358
Marime text
Am auzit ca "retailerii de talie internationala percep acum Romania drept o piata tanara, capabila sa asimileze foarte mult". De fapt n-am auzit, am citit, in metrou, peste umarul unui nene tare ursuz. Care, de cum mi-am lungit gatul peste umarul lui, si-a tras ziarul la piept, de teama sa nu i-l mananc. Noroc ca apucasem sa vad ce gazeta era, ca pana la primul chiosc am facut o obsesie pentru chestia cu retailerii. Prea imi suna ca "Raportul de tara", din care-a inteles fiecare ce-a vrut. Asa, din metrou, parea ca-i o veste buna. Daca retailerii aia au zis despre noi ca suntem tineri, capabili, probabil ca-i bine. Cand mai faci cate-o boroboata, deh, ti se iarta: esti tanar, na, te-ai grabit, n-ai stiut. Si-apoi, daca-i vorba de piata, eu zic ca suntem capabili sa asimilam monstruos de mult. Azi, de pilda, am vazut pe-o taraba un buchetoi de vreo zece banane si stomacul mi-a raportat imediat ce capabil se simte. Le-as fi asimilat scurt, din vreo zece inghitituri, da-mi uitasem portofelul acasa. Bine, sa spunem ca ne-au perceput foarte bine, dar tot ar fi o nelamurire. Cine naiba erau si retailerii? Ca de astia inca nu auzisem. Doar sa nu fie neam cu "rotweiller" - cainele ala care parca mereu e flamand. Asta n-ar fi prea placut. Ca daca retailerul era tot un fel de rotweiller, si inca unul "de talie internationala", nu-mi convenea sa perceapa Romania ca pe-un fel de taraba unde eu, carnita tanara si capabila, dupa un imbuibaj intensiv, stau sa ma asimileze el cand ii vine pofta. Parca si simteam coltii de retailer percepandu-mi nadragii, asa ca am cumparat ziarul ala aproape urland. L-am desfacut ca pe-o varza si-am gasit iute pagina, dupa titlu: "Retailerii in cautare de spatii comerciale". Taci, mi-am zis, c-a-nceput invazia. Ne halesc astia cu case cu tot: "locatiile au fost alese cu mare grija de acesti retaileri. S-a pus accent pe zonele comerciale, bine deservite de mijloacele de transport in comun, tocmai pentru a raspunde nevoilor unei categorii mai largi de clienti". Asta inca n-ar fi nimic. Abia-ncepusem sa ma obisnuiesc cu retailerii, ma vedeam socializand cu ei, proband un aer cooperant, infiripand conversatii cand, hop, ma-ncoltesc developerii: "incercand sa satisfaca aceste aspiratii, de pe urma carora n-ar avea nimic de pierdut, developerii s-au si pus pe treaba, demarand lucrarile de constructii...". A, pai daca au intrat pe fir developerii si s-au pus imediat pe treaba, eu m-am linistit pe deplin. Ca acum m-am prins care-i targhetul, trendu`. Daca au dat iama in capitala, e clar. In curand o sa auziti pretutindeni de ei. Stim si noi care-i mersul, cum vine trendu`. O sa-i vedem la toate mondenitatile, toate cretinatatile. La cumparaturi de Craciun, la Teo si Tanta, la stirile de la ora 17, cu fata de la pagina 5, la Procesul etapei, la pemparsii lui Catalin Botezatu. O sa invadeze ecranele, strazile, esemesurile. Si-o sa se reverse peste provincii. Impinsi din spate de account-directorsi. Peste care vor veni workersii. Apoi farmersii. Apoi teachersii. Apoi childrenii. Childrenii or sa spuna teachersilor: gudaftarnun, ticear. Ma rog, stiti raspunsul. Dar ala care-o sa fie istet o sa le raspunda: No Teacher`s. Chivas Regal, please! Si-o sa le explice ca asa vine trendu`: ghivit-tu-mi, ghivit-tu-mi! Iar care n-a priceput care-i trendu` n-o sa mai treaca anu`. Nici macar la Revelion, andarstend? O sa ramana, ca stiupidul, in 2003. Acum si pururea si forevar. Demodat. Imputit. Expirat. Hai, hepiniuiear!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii