Mic indreptar al luptei de clasa (2)

Cu mici exceptii, manechinele care-au facut parada modei politice pe scena ultimei decade romanesti si-au carmit nurii si mersul de vulpe spre partea stanga a scenei electorale. Misterioasa obsesie coregrafica nu-si trage seva din cine stie ce viziuni mesianice, cum s-ar crede, ci rezida din faptul ca grosul juriului il alcatuiesc sarantocii, varati in sala prin partea stanga. Partidele sunt niste produse de piata, asa ca singura politica ce le preocupa e cea de piata. Lupta cu procentelul e un joc de imagine, asa ca nu conteaza ce schelet ascunde maieul ci cat de inflorata este camasa. Ca sa-si umfle audienta, televiziunile ne ghiftuiau, pana ieri, cu telenovele, iar mironositele noastre politice storceau mii de lacrimi electorale cu discursuri de stanga, ferindu-se ca de ciuma sa pronunte, in fata oropsitilor sortii, cuvantul capitalism. Cand poporul se plictisi sa caste gura la serialele cu bogatii cei rai si saracii frumosi & cinstiti, o carmira si fantosele politice spre centrul scenei electorale, pastrandu-si in partea stanga una din coapsele dezgolite strategic. Pozitia asta merge ca unsa cu telenovelele de centru-stanga: bogatii sunt tot rai si urati iar saracii sunt tot frumosi si cinstiti, dar apar si cativa burghezi de treaba care, in ciuda faptului ca apartin clasei "exploatatoare", se-nsoara cu fetiscane din popor: sub vraja lor, ei devin frumosi, generosi si cinstiti. S-a crezut, apoi, ca venise vremea pentru o telenovela centru-dreapta: aici, fata saraca pune osul la treaba si devine un puternic om de afaceri, timp in care bogatasul cade in patima alcoolului si e cat pe ce sa ajunga la faliment; apoi fata il ia la ea acasa, il maseaza la ceafa dupa care se pun, impreuna, la turnat copii. Dar publicul gasi ca finalul scenariului era neconcludent, ori prea incalcit, asa ca se-ntoarse la povestile-n care sarantoacele iau mintile bogatasilor si, odata cu ele, jumatate de imparatie. A surpins, totusi, pe toata lumea efectul unei telenovele de stanga-centru-dreapta. Acest hibrid monstruos adunase un rating fantastic: gaselnita cu saraca urata dar descurcareata care-si face de cap cu inima frumosului bogatas rasturnase toate previziunile si incurcase serios calculele concurentei. Dar povestea de-amor se epuiza repede iar lumea se-ntoarse la smiorcaiala traditionala: mai mult de plictiseala decat din interes. Mai grav, dupa ce ca publicul casca tot mai mult la scenariile pompoase, siropoase si lungi, a invatat sa se joace cu telecomanda, fiind tot mai greu sa-i anticipezi gusturile: etosul il scoate din telenovela, ii cere sa se desprinda din turma in care l-a ingramadit istoria. Reflexele electorale ale romanilor au fost conjuncturale si, in mare masura, tributare deceniilor de colectivism fortat. Individualismul sau nativ, egocentrismul, oportunismul lui impun din ce in ce mai multa atentie. Nu e o intamplare ca, in miile de variante pe care le-a cunoscut balada noastra nationala, nu s-a gasit una care sa cante gloata, sa-i ridice in slavi pe cei care-aveau oi mai putine. E de mirare, chiar, cum de Miorita n-a fost cenzurata de comunisti: cand doi ciobani pun la cale matrasirea celui de-al treilea pentru ca are oi mai multe, mandre si cornute, intreaga natura e de partea celui singur, ba una dintre oi se simte obligata sa incalce legile zoologiei ca sa ia atitudine: un imn al individualismului, adevarat manifest al dreptei, in care corifeii colectivizarii fortate aveau toate datele despre opinia adevarata a romanului in privinta solutiilor de imparteala a "plus-valorii". Cred ca acolo, in rarunchii fiintei noastre, acea samanta puternica, sanatoasa, da colt, isi face iar radacini si isi cauta, bajbaind, drumul spre lumina: mai devreme sau mai tarziu, acel etos curat care da vitalitatea speciei noastre va razbi, va capata forta. Romanul nu e cu adevarat interesat sa auda cum se imparte saracia si nici nu e incantat sa simta mainile altuia in buzunarul lui. El vrea dreptul la propria sansa si prefera sa-l aiba alaturi pe cel care-i va netezi calea asta, care se pune pavaza sa-i apere turmele de furtisaguri. Din punct de vedere al devoratorului de telenovele, Statul e cel care face ca fata saraca si cinstita sa puna mana pe banii bogatului. Dar magia telenovelelor a cam palit. Din punctul de vedere al micului intreprinzator, Statul e doar un borfas care-l jupoaie cu taxele inainte de a-l vedea ridicat pe propriile picioare: de aceea afacerile, in Romania, sunt un razboi de gherila, in care eroii se trag, reciproc, in piept cat pot de tare. In telenovela aceasta, nici o insuratoare dintre saraci si bogati nu se va petrece. Caci dragoste cu sila, chiar si cand Statul e nas, nu se poate.