Mic indreptar al luptei de clasa (3)

Pana la urma, o discutie despre inchipuitul antagonism al claselor sociale duce, inevitabil, la razbelul claselor politice, pentru a se reduce, in cele din urma, la razboiul dintre popor si cei care il conduc. Aveam, adica, reziduurile unei teorii primitive despre antagonismul dintre saraci si bogati. Avem o lupta primitiva intre partidele a caror singura preocupare e sa acceada in clasa conducatoare. Si avem o reactie primitiva, din partea poporului caruia, de atatea decenii, i se ofera doar rolul de clasa exploatata politic. Nu-i de mirare ca toate canalele mediatice se confrunta cu greata audientei in fata intoxicarii cu subiecte politice. Pentru ca adevarata clasa "exploatatoare", in Romania, e tocmai aia politica, a carei preocupare, de cum primeste mirul puterii, e sa arbitreze raporturile sociale pentru propria capatuiala. Aceasta optica aroganta, potrivit careia poporul e o cireada ce trebuie mulsa, are-o esenta totalitara: suveranitatea poporului e tot o iluzie, care se-ncheie la urnele de votare. Deosebirea dintre ciocoii proletcultismului si boierii din jilturile democratiei consta in faptul ca pluralismul obliga clasele politice sa-si incruciseze furculitele pentru fiecare halca taiata: opozitia e grabita sa apuce si ea un capat de uger, asa ca exploateaza momentele de slabiciune a puterii pentru a-i trage presul de sub picioare. Nu mai e timp de planuri cincinale, nimeni nu mai duce cireada aia si la pascut, ca sa aiba ce mulge. Asa ca ugerul natiei s-a tot flescait de cate perechi de dinti l-au apucat si l-au supt. Caci, dincolo de razbelul furculitelor, clasele politice isi acorda reciproc clauza categoriei celei mai favorizate, umflandu-si chenzinele si intarindu-si imunitatea in fata maniei propriului popor. La intoarcerea dintr-o tara occidentala, un amic imi povestea ce il socase cel mai mult: fusesera alegeri, o formatiune politica obtinuse procentul cel mai bun iar alta, destul de puternica, fusese aruncata in opozitie. Cu toate acestea, la cateva ore dupa aflarea rezultatelor, tara fusese impanzita de afise post-electorale pe care invingatorii si invinsii caligrafiasera, mare: "va multumim". In contrapartida, la noi, imediat dupa alegeri, nici macar partidele care-au primit mirul puterii de la electorat nu se ostenesc sa se mai uite in jos ori, macar, sa zambeasca: isi dau jos, imediat, masca umila, unsa cu miere si laptisor de matca si scot la lumina fizionomia aia oribila, aroganta, grabiti sa se-ntoarca la naravurile lor totalitare. Ca doar, vorba aia, sunt clasa privilegiata: trebuie sa-si scoata inzecit fiecare zambet, fiecare bezea electorala, fiecare leu cheltuit pe spinarea noastra. Cand si-au cumparat locul pe lista electorala cu un milion de dolari, li se pare firesc sa ne scuipe coji de seminte in cap. Prin aceasta ruptura abrupta dintre turma si clasa conducatoare, fauna politica romaneasca aminteste de epoca sclavagista, iar artificiile electorale seamana cu Saturnaliile, o sarbatoare romana care se desfasura intre 17 si 19 decembrie: atunci muncile erau intrerupte, nu se declarau razboaie iar puterea stapanilor asupra sclavilor era suspendata. In acea marunta unitate de timp, supusilor li se acorda dreptul la iluzia ca sunt stapani si nimeni nu atenta la acest privilegiu. Si atunci, ca si astazi, o minune nu tinea mai mult de trei zile. Doar ca sclavii romani au parte de distractia asta o data la patru ani. Nu-i de mirare ca robii cu memoria lunga cartesc: inainte le era, parca, mai bine.In portofoliul APAPS Constanta au ramas societati care nu mai prezinta interes pentru investitori