Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mituiri si... mituiri

ro

26 May, 2009 22:54 1284 Marime text
mihaela_editorial.jpgDorinţa de a câştiga cât mai multe mandate de europarlamentari a făcut, ca în fiecare an electoral, de altfel, ca partidele implicate să devină darnice. 

Săptămâna trecută citeam într-un cotidian central că filiala clujeană a Partidului Social Democrat a renunţat la „tradiţionalele" suveniruri: brichete, pixuri, calendare... Probabil pentru că suntem în perioada de criză economică şi nu prea mai e ceva de furat, social-democraţii s-au gândit că a sosit momentul ca românii să mai şi muncească. Aşa s-ar putea explica iniţiativa PSD Cluj de a împărţi electoratului mături, sape şi parasolare... să nu facă omu' insolaţie la muncile câmpului. Şi dacă tot ne-au promis că vor crea mii de locuri de muncă, pesediştii au dat uneltele cu sigla PSD inscripţionată, ca românul să nu uite cine i-a asigurat condiţii optime...

Democrat-liberalii nu se lasă nici ei mai prejos. Ieri citeam pe fluxurile de ştiri că o asociaţie din Botoşani a găsit formula magică prin care să determine cetăţenii cu drept de vot să se prezinte la urne în data de 7 iunie. O tombolă tentantă ar putea creşte procentul de prezenţă la vot la alegerile pentru Parlamentul European. Premiul cel mare al tombolei este o Dacia Sandero al cărei proprietar se va decide printr-o tragere la sorţi.

Conform regulamentului, la tombolă pot participa cetăţeni cu drept de vot, excepţie făcând angajaţii şi voluntarii organizatorului, persoanele aflate în conducerile partidelor politice sau cu funcţii în aceste organizaţii, precum şi rudele de gradul I ale acestora.
Şi pentru a fi mai tentantă oferta, asociaţia respectivă oferă şi alte premii „de consolare": zece scutere, 20 de biciclete, 50 de telefoane mobile, 100 stick-uri de memorie, combine frigorifice, maşini de spălat, aspiratoare, precum şi 5.000 de premii surpriză.

În spatele acestei acţiuni de stimulare a votanţilor se află Partidul Democrat Liberal, a cărui siglă apare pe banner-ele postate în zona unde a fost expus marele premiu. De altfel, un lider PD-L local a recunoscut că susţine această campanie ce are ca scop încurajarea participării la vot a electoratului. Însă s-a omis să se precizeze dacă la tombola electorală pot participa şi cetăţeni din alte zone ale ţării, că tot se poate vota oriunde te-ai afla. Nu de alta, dar stimulaţi de premii, s-ar putea ca unii cetăţeni să accepte să devină protagoniştii turismului electoral tradiţional pentru unele formaţiuni politice...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii