Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moldovanu (de la CJC)... frate cu asfaltul

ro

15 Oct, 2010 02:31 1871 Marime text
Teodora_DUMI.jpgCe să facem şi noi? Protestăm! În loc să ne pierdem vremea în gheretele sufocante şi în faţa unor contribuabili neliniştiţi, mai bine o scandare de jale să interpretăm.

Da, bugetarii au ieşit în stradă, dar nu orice fel de bugetari (pe care îi cred cu tot sufletul că suferă), ci bugetarii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Chiar şi aşa, în interiorul „organizaţiei" sunt mulţi funcţionari care câştigă puţini bani pentru cât muncesc dar, nu-i aşa, există câteva persoane care se întreceau în defilări ca pe podium cu ţinute care mai de care, cu pantofi scumpi şi bijuterii sclipitoare. Iată că vremurile când priveau din stratosferă muritorii de la ghişeu au apus într-o beznă apocaliptică, iar crudul adevăr le-a luat locul. Este foarte adevărat şi faptul că, atunci când câştigi mult, cheltuieşti mult, că aşa-i învăţat omul, dar o mică economie acolo nu strică. Nu iau apărarea nimănui şi nu incriminez, dar mai am câteva sclipiri de aduceri aminte. Cu toţii o ducem greu din pricina unora şi a altora, dar să vezi cum domnii şi doamnele de la Finanţe ies în stradă şi manifestă pentru salariile mici, fără stimulente, parcă îţi aduci aminte de clipele de coşmar când mergeai la „Circa" Financiară şi lăsai şi pielea de pe tine pentru te miri ce, iar acum afli că din banii tăi erau plătiţi „extra" salariu. Acum îţi mai e milă? Dar, şi mai frumos mi s-a părut că nemulţumiţilor de la Finanţe li s-au alăturat colegii de la Consiliul Judeţean. Dintre ei, chiar dacă pare că am ceva împotriva persoanei cu pricina, a răsărit Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Îmi pare rău, dar ce să fac, era inevitabil să nu-l observi pe singurul angajat care răbufnise în poziţia aproape lotus, pe asfaltul rece. Îmi permit, de la nivelul meu, oarecum inferior în ceea ce priveşte vârsta, să-i dau un sfat acestuia: dacă dorea să ne exemplifice modalitatea în care se câştigă (sau se vor câştiga) bani la CJC, trebuie să mai lucreze la dezintegrarea vestimentaţiei, pentru a fi credibil, iar dacă dorea să fie hippy, atunci ar fi mers ceva sub posterior, deoarece în vremurile în care salariul este mic, nu ştim cu ce s-ar putea trata de eventualele afecţiuni medicale provocate de frig. Acum înţeleg cu adevărat care este motivul pentru care Cristian Moldovanu nu doreşte să ne dea informaţii în calitate de purtător de cuvânt. Şi eu aş fi nervoasă dacă m-ar sâcâi cineva cu întrebări iscoditoare şi i-aş trânti telefonul în nas, cu toate că sunt la serviciu şi nu la cules roadele viei. Mea culpa şi promit în faţa CJC şi a providenţei (în această ordine a importanţei) că nu voi mai agita liniştea meditativă a purtătorului de cuvânt. Dar cum promisiunea are un mare defect, acela de a-l ispiti pe cel care făgăduieşte...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lotus 15 Oct, 2010 11:00 uita-te ce fata de trist frustrat are moldovanu asta. e un ciudat n-are nici o legatura cu postul ala a fi purtator de cuvant e o meserie grea nu poti sa pui orice cioban. asta n-are nici o scoala ca si zgabercea sau tarnoveanu nici liceul nu stiu daca l-au terminat cu diploma. niste prostovani tinuti de betivu ala isteric pe-acolo.