Monstrul sclerozat şi tactica ulciorului ciobit dus a patra oară la apă

Partidul Social Democrat, astăzi: minciuni cu picioare scurte, trădări în serie, idoli de plumb intangibili, lipsă de soluţii, necroză netratată - un complex de complexe, de degenerări genetice, care pune în lumină o profundă criză structurală.

PSD este un uriaş epuizat moral, în măruntaiele căruia organele au început să funcţioneze haotic. Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a afectat în mod substanţial echilibrul în interiorul partidului. Energiile militanţilor, angajamentul transparent şi fără precedent al partenerilor politici şi mediatici, speranţele alegătorilor s-au transformat, într-o noapte, memorabilă prin dramatismul său, într-o imensă dezamăgire. Principalul responsabil pentru eşec, Mircea Geoană, a fost schimbat din funcţia de lider al partidului la Congresul din februarie 2010. Înlocuirea sa cu Victor Ponta a întruchipat însă o restauraţie şi nu o modificare autentică. PSD a abandonat eforturile depuse în direcţia modernizării, a reaşezat pe soclu statuia îmbălsămată a lui Ion Iliescu şi s-a întors la discursul facil, radical şi deşănţat care i-a furnizat capital electoral în anii '90. Strategia noului preşedinte - stimularea exagerată, iraţională şi, adeseori, iresponsabilă a efectelor crizei în plan social - s-a dovedit a fi, surprinzător, un triplu eşec: erorile şi ezitările guvernului Boc s-au diluat într-un ocean de populism, devenind greu perceptibile; moţiunea de cenzură din octombrie 2010 nu a reuşit să adune suficienţi susţinători; Crin Antonescu pare că şi-a adjudecat, cel puţin în acest moment, poziţia simbolică de lider al opoziţiei.

Analizat din oricare punct de vedere, Victor Ponta se pregăteşte să confirme, prin atitudinea sa, statutul, de mult timp intuit de unii, de mare dezamăgire. A dezamăgit, fără îndoială, o parte a electoratului de stânga prin agresivitatea sa inconsistentă, turnată într-o oratorie pe alocuri caracterizată de obrăznicie, pe alocuri depăşită de subiect. A dezamăgit, prin felul stângaci în care a gestionat proiectele politice pe care şi le-a asumat, şi o parte a propriului partid. Figura sa de tânăr îmbătrânit în rele subversive, plouat, în fruntea unei mulţimi încropite de sindicalişti fără destinaţie ar putea reprezenta imaginea dezamăgirii de sine.

Între timp, vechiul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, ne conduce, prin intermediul unei postări video pe blogul propriu, cu exagerat de multe accente de ordin personal, spre noi orizonturi ale penibilului. Partidul reacţionează prompt, iar penibilul se apropie de graniţa cu absurdul. Geoană primeşte un răspuns dur, într-o scrisoare elaborată de câţiva membri. Printre semnatari, personaje sinistre, de o moralitate mai mult decât îndoielnică, unii foşti colaboratori apropiaţi ai celui atacat, alţii părţi în diferite scandaluri care macină din interior formaţiunea social-democrată.

PSD-ul nu se cutremură, ci se cufundă încet în boala pe care şi-a construit-o cu o răbdare istorică: scleroza. Surse din interiorul partidului avansează, mai nou, ipoteza debarcării premature a lui Ponta şi înlocuirea sa cu Sorin Oprescu. Ar fi o soluţie care să evidenţieze tocmai lipsa de soluţie. Un pseudoindependent învins, apoi învingător în alegerile pentru Primăria Capitalei, apoi învins cu un scor derizoriu în cursa pentru prezidenţiale... un personaj lipsit de substanţă, fără viziune, cu un umor primitiv, de care bucureştenii au început să se sature din momentul în care l-au ales, n-ar fi pentru PSD decât soluţia ulciorului ciobit dus a patra oară la apă în speranţa că le va umple traista de gologani.