Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:32 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monstruoase coaliţii şi alte monstruozităţi. Reflecţii

ro

04 Feb, 2011 00:53 2904 Marime text

adrian_herta.jpgÎn 1830, la Bruxelles, pe fondul unor nelinişti sociale accentuate, reprezentanţii clasei de mijloc liberale şi conservatorii catolici, nemulţumiţi sub despotismul luminat al monarhului William I, trecând peste interesele şi aspiraţiile particulare ce-i separau, şi-au unit forţele într-o aşa-numită „monstruoasă coaliţie" şi au declanşat Revoluţia. A fost momentul fondator al Statului Belgian modern.

În februarie 1866, în Principatele Unite sub Alexandru Ioan Cuza, reluând acelaşi model de acţiune, liberali radicali, liberali moderaţi şi conservatori - grupaţi, de asemenea, sub titulatura „monstruoasa coaliţie" - l-au forţat pe domnitor să abdice şi, în scurt timp, au creat bazele constituţionale şi politice ale României.

Este îndreptăţită şi benefică o alianţă între două forţe incompatibile sub aspect ideologic? Istoria ne învaţă că da, cu condiţia fundamentală ca scopul pentru care este înfiinţată şi certitudinile sale implicite să fie mai presus de incongruenţele existente între părţile constitutive. Este prezumtiva înlocuire a unei structuri de putere instituite în mod legitim, în urma a două operaţiuni electorale (alegerile parlamentare din noiembrie 2008 şi cele prezidenţiale din 6 decembrie 2009), cu un preşedinte aflat la ultimul mandat, cu un prim-ministru al cărui partid este situat astăzi undeva la 15-20% în intenţiile de vot, o miză suficient de importantă pentru concesia ideologică majoră pe care PNL - încă autodeclarat de dreapta - urmează să o facă prin anunţata alianţă cu PSD? Categoric, nu!

În anii 1881- 1888, în România, în timpul îndelungatei perioade în care a funcţionat guvernul liberal Ion C. Brătianu, s-au acumulat tensiuni şi nemulţumiri apreciabile, nu doar în Partidul Conservator, ci şi în rândul celor marginalizaţi din PNL. Mulţi dintre cei neîmpăcaţi cu acea situaţie au format, împotriva Executivului, „Opoziţia Unită", o structură pe care astăzi am putea să o caracterizăm drept de tip „struţo-cămilă", care cuprindea, pe lângă adversarii ideologici tradiţionali de dreapta, şi numeroase facţiuni liberale, inclusiv unele radicale, inclusiv una antisemită şi chiar una formată în jurul lui Dumitru Brătianu, fratele primului ministru în funcţie. Această largă coaliţie, foarte zgomotoasă, eterogenă, a cărui unic proiect a fost dărâmarea guvernului, s-a şi destrămat imediat după 1888, evident, fără să lase nimic constructiv în urmă.

„Monstruoasele coaliţii" din 1831 şi din 1866 au luat naştere în condiţii istorice excepţionale. Victor Ponta şi Crin Antonescu încearcă să ne convingă că şi acum ne confruntăm cu un context asemănător. Argumentele lor sunt însă pe măsura propriilor staturi politice: puerile. „Monstruoasele coaliţii" au inventat câte un lider unic, providenţial, situat deasupra sistemului, deasupra partidelor - regele Leopold I, în Belgia, principele, şi apoi regele, Carol I, în România. Alianţa PSD-ACD scotoceşte după eroi episodici în postnomenclatură şi în baroniada locală. Ultima dată, ni l-a oferit pe „vecinul" Nicolescu, de la Argeş. „Monstruoasele coaliţii" şi-au fixat proiecte politice întemeietoare, care au rămas în istorie, iar după ce le-au îndeplinit s-au dezintegrat, recompunând, în mod natural, sistemele bipolare anterioare. Alianţa PSD-ACD va avea în program câteva proiecţii abstracte banale, plus promisiunea că va funcţiona cel puţin până în 2016. Cu toate aceste certitudini în gând şi, mai ales, în buzunare, ne putem resemna în tihnă: pe străzile Constanţei, pentru Radu Mazăre, se pregăteşte să defileze un elefant.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 19 Feb, 2011 10:28 MONSTRUOASELE COALITII din 1831,1866 si mai nou 2011 au fost si sunt sponsorizate si dirijate de catre MASONERIA EUROPEANA. In 1866 MASONERIA l-a adus, in secret, ca domnitor al Romaniei pe CAROL 1 , care mai tarziu s-a declarat REGE de HOHENZOLLERN al ROMANIEI. In 2011 se intalnesc aceleasi forte monstruoase masonice externe Romaniei, ce doresc sa influenteze politica interna cu ajutorul celor 8000 de menbri romani MASONI ,ce sw afla in prezent in noul partid infiintat USL. NU s-au UNIT doua partide politice ,ci au fost UNITI MASONII din cele doua partide politice . Este o mare diferenta si in acelasi timp , UN MARE PERICOL MASON. Daca doua evenimente istorice din Romania, au fost si sunt conduse de catre MASONERIA EUROPEANA , nu vad de ce nu ar fi fost si cel de a treilea eveniment istoric din BRUXELLES dirijat tot de catre aceeasi MASONERIE EUROPEANA . Sa inteleg ,ca de fapt ,UNIUNEA EUROPEANA este bazata pe principii MASONICE ??? de mare IMPERIU ??? La ce foloseste ROMANIEI , acest mare IMPERIU , daca el este cladit pe principii MASONICE , SEPARATISTE , MAFIOTE , de cea mai rea credinta ??? UE si CE sunt ESCROCHERII EUROPEANE IMPERIALISTE si in nici un caz LIBERTATE DEMOCRATICA . Cat timp MASONERIA este prezenta in UNIUNEA EUROPEANA , in CONSILIUL EUROPEAN , ROMANIA si romanii au de suferit mari DISCRIMINARI sociale , financiare si politice din partea acestor ,asa zise, foruri democratice europene ce ar putea fi numite cu foarte mare usurinta FORURI MASONICE DIABOLICE EUROPENE, hotii hotilor , HOTI CU DIPLOMA .