Mos Consum, cu cecuri dalbe

Ne-am obisnuit sa numim aceasta perioada a anului Luna Cadourilor - formula suficient de decenta pentru a numi, cu finete, fantastica presiune economica din ecuatia "sarbatorilor de iarna". In topul celor mai populare figuri ale lunii decembrie, pozitia fruntasa e ocupata, incontestabil, de Mos Craciun - personaj al carui nume e asociat, in soapta, cu evaziunea de mare clasa, el dirijand, din umbra, uriase coridoare fiscale al caror capat se pierde in neguri de codru. Nimic nu va detrona prea curand imaginea acelui haiduc simpatic, care se furiseaza cu un sac in spinare, se deghizeaza atat de nostim si lasa, in urma, un damf de cetina. In numele lui, tot omul tine, de sarbatori, un brad in preajma, restaurand, in spatiul domestic, acel cadru ideal si-acele minunate naravuri ale haiduciei. La televizor, puzderie de Craciuni in civil executa prestidigitatii mieroase si scot din sac naucitoare nimicuri care, totusi, merg drept la inima amarastenilor procopsiti. Pe locul 2, o figura controversata, dar plina de farmec si abnegatie, si-a consolidat, in tacere ascetica, propria mitologie: Porcul ramane in top, ca toate mitologiile serioase, prin forta sacrificiului si fantastica vigoare persuasiva a exemplului personal. In pozitia a treia e sustinut, prin mecanisme sofisticate, pruncul gonflabil distribuit in rolul Micului Iisus: desi voci din public reclama falsitatea si impostura starului mediatic, spectrul eutanasierii acestuia e inca departe pentru ca imaginea sa intretine o industrie uriasa, ale carei conexiuni trec, obligatoriu, prin filiera Ignat-Craciun. Dincolo de podiumul pe care troneaza aceste vedete medaliate este Revelionul, un sportiv care-a trecut de multa vreme la profesionism: el sta pe margine, relaxat, n-are probleme de imagine sau de identitate, nu e intretinut si nu intretine vreo mitologie anume si reuseste cu usurinta sa-si traga in cont cel mai mare procent din resursele lunii. Un tablou de familie ar parea trunchiat fara el, asa ca-l chemam la poza de grup, mai dam cu pensula, ici si colo, pentru ultimele detalii, aruncam niste nea sintetica-n aer si gata. Acum sa vedem ce titlu punem tabloului nostru de iarna. Ce da unitate partilor, care-i liantul dintre personaje, unde-i chelchesozul subtil care-i lasa pe spectatori cu rasuflarea taiata? Cum sa numesti mixtura asta ciudata dintre travestitul tupilat printre brazi cu sacul burdusit in spinare, marea crapelnita rituala din jurul porcului, proiectia holywoodiana a pruncului Iisus si libatiile piromane de la sfarsitul anului? Intr-un ziar din secolul XXI, acest demers e destul de riscant, din moment ce pune-n discutie termenii unei uriase industrii, ale carei tentacule onorabile ne pot sufoca sau hrani cu inspaimantatoare vigoare si usurinta. Cu totul altfel ar fi aratat un astfel de articol cu un secol sau doua in urma. In decembrie 1849, un ziarist francez marturisea conationalilor sai regretul ca "nu stiu sa exploateze atmosfera magica" a lunii decembrie, spre deosebire de nemti, peste a caror patrie "darurile se coboara din ceruri, aduse de micul Iisus". Gazetarul aprecia ca modelul german ar trebui importat "pentru a reuni generatiile in jurul vetrei domestice". Cuvintele de cautare erau "familie" si "bucurie". Nemtii, la randul lor, importasera elemente de recuzita festiva din nord: a fost nevoie de doua veacuri pentru ca bradul de Craciun, "adus" de suedezi la inceputul secolului al XVII-lea, sa-si faca partie prin caminele nemtilor. Apoi si-a deschis simultan filiale in Franta si-n Anglia. Cat despre darurile cazute din cer, prin horn, in incaltarile din fata sobei, paternitatea acestora fu disputata, pe rand, ba de Micul Iisus, ba de Mos Craciun: cu toata opozitia bisericii catolice, Mosul avea sa-l invinga la puncte, in cele din urma, pe Prunc. Pusa in fata unei ecuatii simple de marketing, biserica avea sa revina pentru a-l "recunoaste" oficial pe Mos drept un soi de mesager al Micului Iisus. Si toata lumea fu iar multumita: nimeni n-avea sa-i mai ceara, de-atunci, misteriosului travestit actele de identitate. S-ar putea gasi niscaiva legaturi de rudenie cu Sfantul Nicolae (Santa Claus) - celebrat la 6 decembrie, obiceiul acestuia de-ai cadorisi pe copiii cuminti fiind importat, cica, tot din tarile nordice. Imigrantii scandinavi si germani l-au dus cu ei si in S.U.A. Abia acolo Mos Craciun isi absolvi studiile si deveni un zeu elevat al marketingului. A trebuit, deci, ca simpaticul travestit sa traverseze de doua ori oceanul ca sa capete trasaturile pe care azi le "cunoastem" cu totii. Povestea e chiar mai lunga si mai enervanta, retinem acum doar latura economica a afacerii. Prin 1869, Revelionul era definit ca "o masa extraordinara, care se tine pe la miezul noptii de Craciun". La inceputul secolului XX devenise deja o sarbatoare profana, un mare chiolhan nocturn tinut, de credinciosi, dupa slujba iar de laici dupa o iesire la teatru. In linii mari, Craciunul devine o reuniune familiala sau amicala iar Revelionul, un chiolhan al adultilor. In ambele cazuri, cadourile erau nelipsite. In 1892, doamna de Grandmaison incerca sa departajeze, cumva, parangheliile dupa distributia darurilor: la Craciun erau cadoriti mai mult copiii, in timp ce de Anul Nou era timpul adultilor sa se resfete. In secolul XXI avem deja o intreaga luna a cadourilor, o luna a risipei porcesti, a consumului fara frau, o luna in care toate visele pot fi sortate si ambalate, toate icoanele devin produse, unde Mos Nicolae, Mos Craciun, Pruncul Iisus, Ignatul si Revelionul sunt niste patroni respectabili ce-si rotunjesc conturile si se sustin reciproc Si toti cred intr-unul Tatal, toti se-nchina la marele, unicul Zeu, al carui nume este Consumul si a carui mare fagaduinta e satietatea vesnica. Ce s-o-ntampla cu toate aceste promisiuni vom vedea la anul. Si la multi ani.