Ne-am trezit. A dispărut lacul Nuntași. Și noi privim senin fenomenul

Acum două zile mai după amiază, așa, o știre s-a rotogolit în presă: a secat lacul sărat Nuntași.
A dispărut. Nu mai este!
Nimeni nu a înțeles imediat grozăvia. Cum adică, așa, ca la alba-neagra?
Eu pur și simplu mă uitam buimac!
Și mă tot întrebam: despre ce lac vorbește, senin, un oficial al Constanței, că a dispărut?
Ba unde mai pui că ne și spunea cum i-a cerut ajutor primarul de la Istria.
I-a cerut ajutor cum că a secat lacul.
Ca și cum cineva ar fi putut face o minune și ar fi putut readuce, ca un vrăjitor sau ca un scamator de circ, apa pe locul unde era de cine știe câte secole.
Numai că totul era la timpul trecut. Trecut de mult și credem noi, chiar dacă nu suntem specialiști, de nerecuperat!
Lacul Nuntași, cu o suprafață de opt sute de hectare, nu mai este, și nu va mai fi.
Și chiar de va mai fi cum a fost nu o să mai fie.
Eu nu știu dacă acolo sus, undeva, se realizează grozăvia: un lac de opt sute de hectare nu mai este!
Păi eu vin și întreb pentru că, în calitatea mea de cetățean, am acest drept: în cât timp a dispărut lacul?
Cine se face vinovat de această catastrofă de mediu?

Cine anchetează cazul?
Cum de ați mai avut curajul să va faceți fotografii?
S-a auzit, pe aici pe la noi, de vreo conferință de presă pe tema secării lacului Nuntași?
A spus cineva, ceva, cuiva?
„Recunosc, nu-mi imaginam că situația poate fi atât de gravă, mai ales că vorbim despre un lac atât de căutat în trecut, cu real potențial”, spunea, ieri, oficialul care este și reprezentantul guvernului în teritoriu.
După care ne mai spune că „din cauza secetei pedologice și a obturării canalelor prin care putea fi alimentat cu apă, lacul Nuntași este secat în proporție de 95%”.
În locul lacului avem, acum, imaginea apocalipsei moderne.
Apărută cu ajutorul unor oameni nepricepuți!
Că nu mă poate lămuri pe mine cineva că a venit într-o noapte, sau mai bine zis într-o după amiază toridă, un balaur setos care a sorbit apa sărată din lacul Nuntași.

Acum se caută soluții! Desigur se vor face comisii, comiții, grupe de lucru, la care, prima dată, vor veni șefii.
După aia locțiitorii.
După aia locțiitorii locțiitorilor.
După care unii vor fi schimbați.
Vin alții care nu vor ști povestea cu lacul băut de balaur și dispărut într-o zi.
Și la un moment dat se va stabili că nu mai este nimic de făcut.
Iar lacul va deveni legendă.
Toate pe seama nepăsării. De nu ar fi altceva!