Nea Mitică, ce mai faci, ce mai zici? Ţi-ai spălat conştiinţa?

31 martie 2011 - zi neagră în istoria Constanţei. În după-amiaza acelei zile întunecate, primarul Radu Mazăre le vorbea consilierilor locali. În plină şedinţă, telefoanele au început să sune: „A căzut gardul cimitirului peste cineva!". Şi toată lumea a intrat în panică. Primarul a aşteptat să se termine şedinţa Consiliului Local Municipal şi a plecat înspre locul nefastului eveniment. Zona era blocată, maşinile formaseră deja cozi, nimeni nu se mai putea mişca. Norii plumburii parcă întregeau peisajul sumbru. Un om a murit. Nimeni nu a fost pedepsit. Până acum, viaţa unui om pare a valora nici cât gardul distrus al cimitirului. Cine este de vină? Eu, cetăţeanul, spun că nimeni. Ce, a fost găsit vreun vinovat? Am prins prostul obicei, noi, ca locuitori ai acestei urbe, să nu mai dorim să găsim vinovaţi. Şi aşa nu ne ajută la nimic! Doar rămânem indiferenţi, nepăsători, neimplicaţi. Uite că a trecut un an! Un an şi puţin de când Dumitru Drăghici, „stăpânul" cimitirului, a rămas fără replică. Cred că acum i-a venit inima la loc. Nu se mişcă nimic, nu pare a face cineva ceva în acest sens, vinovaţii nu au fost dibuiţi. Un an în care am fost preocupaţi să pândim excursiile exotice ale unuia sau altuia, să asistăm la înjurăturile politicienilor, la „manglele" lor, cu scumpiri şi tăieri. Am uitat că în ultima zi a lui martie 2011, ca o păcăleală nefastă, a murit un om strivit de gardul cimitirului. Cimitir care ar fi trebuit îngrijit aşa cum se cuvine de firma care deţinea la acel moment un contract de prestări servicii valabil pe o perioadă nedeterminată (!!!!!). Da, de firma lui nea Mitică. Clares! Oare cum este viaţa cu asemenea gând? Se poate spăla conştiinţa, se foloseşte înălbitor, se înmiresmează cu balsam? Viaţa unui om poate fi trecută cu vederea, putem uita că am avut, odată, o responsabilitate? Se pot face instituţiile abilitate că uită un dosar? Putem deveni amnezici? În goana noastră cotidiană uităm că puteam fi noi în locul acelui om? Nu realizăm că puteau fi copiii noştri? Dacă anul trecut aş fi spus că vinovaţii-s câţiva, acum consider că noi toţi purtăm vina. Că nu facem nimic, că nu atragem atenţia, că nu hulim! Că nu respectăm moartea unui om aşa cum se cuvine!