Noaptea papuasilor

Sunt un devorator de publicitate. Cu doua conditii: sa nu fie vorba de cretinatati si ordinarii facute de disperati, lipsiti de orice sclipire, parca bantuiti de spectrul executorului judecatoresc si, mai ales, sa nu ingurgitez reclamele in orice conditii, precum clipurile de la mijlocul unui film ori tiganeala de "bannere" si panouri din buricul orasului. Mai ales ca, in calitate de "devorator" autentic, nu impartasesc resemnarea majoritatii ca publicitatea ar fi un rau necesar. Intai ca nu cred in povestea cu "raul necesar", asa cum nu cred in coruptie pozitiva, crime progresiste sau violuri utilitare. Apoi, publicitatea nici nu poate fi rea, in sine. Rai sunt imbecilii care, inchipuindu-si ca publicitatea-i o arma, ne-o vara in ochi sau la tampla de cate ori vor ceva de la noi. Ca nici focul, care-i bun sa ne incalzeasca haleala, nu devine, subit, negativ cand un descreierat isi incendiaza amanta. De-aia nu ma indoiesc nici o clipa ca reclamele "haiducesti", ca si "afacerile" lautaresti sau de cumetrie, vor fi ingropate, treptat, de senilele adevaratei industrii. Publicitatea, acest straniu melanj de marketing si cultura, pentru care cea mai aleasa prada este diferenta, e in avangarda stiintelor prospective, permanent hamesita dupa spatiu vital, medii nealterate si forme proaspete de comunicare. Tocmai de-aceea, in ton cu specializarea abrupta a canalelor media, mi se pare la mintea mamei Omida sa prevezi ca, in viitorul apropiat, publicitatea va avea parte de medii autonome, asa cum devoratorii de stiri, filme, moda, sport, arte sau stiinta beneficiaza, deja, de o sumedenie de canale dedicate. Mai mult; anul trecut, la finele Festivalului ErotiK, cu ocazia expozitiei de creatie publicitara, lansam ideea unei burse de idei publicitare, speculand pe seama evolutiei artelor: asa cum, odinioara, majoritatea artistilor evoluau intr-un cadru fixat, cu destula rigiditate, de cei ce le comandau lucrarile, iar nevinovatul experiment al Salonului Refuzatilor avea sa rastoarne, in cativa ani, toata "piata" artelor, mi se pare firesc ca frustrarile creatorilor din industria publicitara (inghesuiti de clienti cu pretentii prea stricte si, ades, aberante) sa-si caute anumite supape, iar o constructie care sa-i provoace si sa-i stimuleze ar putea reforma intregul sistem. Deocamdata, exista o piata uriasa in asteptare si-un singur eveniment, anual, dedicat consumatorilor: "Noaptea devoratorilor de publicitate". Ideea incepuse cu trei decenii in urma, cand Jean Marie Boursicot, un pusti ahtiat dupa clipurile publicitare, incepea sa colectioneze casete cu spoturi si filme. Cu peste 700.000 de piese stranse din toata lumea, tipul intra in Cartea Recordurilor si se gandi sa le prezinte intr-un show intitulat "La Nuit des Publivores". A fost o lovitura asa de mare incat ideea fu exportata, rapid, in intreaga lume. In 1995, Fundatia DaKINO organiza, si la noi, un spectacol de patru ore, sub numele "Noaptea devoratorilor de publicitate", prezentand peste 500 de clipuri publicitare din intreaga lume. Succesul a dus la plimbarea show-ului in peste 12 orase din tara. In anul urmator, spectacolele durau sase ore si se desfasurau cu casa inchisa. In 1999, evenimentul (imbogatit, evident, cu noi clipuri) dura, deja, toata noaptea. Selectia riguroasa a spoturilor facea ca evenimentul sa fie si-o lovitura-n orgoliu pentru art-directori, copywriteri si, mai ales, "omniscientii" clienti. Anul acesta, primul spectacol era programat pentru 20 iunie, la Sala Palatului (Bucuresti), iar biletul costa 200.000 de lei. Am cautat, infrigurat, alte informatii si-am aflat ca spectacolul urma sa se plimbe prin "principalele orase mari: Ploiesti, Buzau, Braila, Tulcea, Galati, Bacau, Piatra Neamt, Iasi, Suceava, Targoviste, Pitesti, Ramnicu Valcea, Sibiu, Brasov, Targu Mures, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Bistrita, Craiova, Tg. Jiu, Resita, Deva, Timisoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare". Despre targ-orasul Constanta, mititelul, nimic... Cu atat mai mirat am fost, saptamana trecuta, afland ca spectacolul venise, totusi, aproape pe blat. Evident, l-am ratat. Noroc ca evenimentul se repeta, vineri seara, intr-un cadru si mai conspirativ: informatia a curs doar din gura in gura (sau din falci in falci), majoritatea devoratorilor fiind convinsi ca locatia va fi Teatrul de Vara din Mamaia. Acolo, insa, era un spectacol folcloric; nici un afis, nicaieri. O duduie de la intrare se milostivi, pana la urma, si ne redirectiona spre teatrul din Tabacarie. Am ajuns acolo pe la miezul noptii: la tanc ca sa prindem o susanea cu Cabral, care tocmai zbiera rezultatele unui "concurs" de esemesuri. Prilej, pentru generosii sponsori, sa imparta margele, tricouri si rogodele pe la papuasii care-au fost desemnati (norocosii!) sa fie, pe gratis, medii publicitare. Dupa o jumatate de ora de ordinarii ne-au lasat, in fine, sa vedem si cateva filme. Care insa, desi inghiteam in sec, ne-au picat ca pistolul la tampla.